Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, reclamat la DNA pentru că ar fi operat nelegal

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2023 Etichete: , , , ,

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, dr. Daniel Vasile Timofte, s-a ales cu o plângere penală pentru abuz în serviciu, din partea deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte în Comisia de sănătate şi familie din Camera Deputaţilor. Plângerea a fost  depusă la Direcția Națională Anticorupție(DNA).

Deputatul Ungureanu îl acuză pe medicul Dan Timofte că a încălcat legislaţia în vigoare care interzice unui manager să opereze, dacă este medic, în timpul programului de lucru pe care îl are dedicat în contract pentru buna administrare a unei unităţi medicale.

Am venit să dau un semnal de alarmă de la Iaşi către toţi managerii din ţară care încalcă legea, care sunt şi medici şi manageri în acelaşi timp de lucru. Este o interdicţie clară în Legea 95, medicii manageri nu pot opera în spitalele de stat decât după programul de lucru. Domnul manager Daniel Timofte a încălcat legea cu bună ştiinţă, în mod repetat, operând în timpul programului deşi ar fi trebuit să se ocupe de bunul mers al spitalului”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, într-o conferință de presă.

Deși abuzul în serviciu nu are prag valoric, deputatul Emanuel Ungureanu l-a calculat

În opinia deputatului Emanuel Ungureanu modul în care medicul -manager Timofte  a încălcat legile în vigoare a creat un „prejudiciu în bugetul spitalului prin salariile încasate fără prestarea orelor obligatorii prevăzute în contractul de management. El susține că este interzis ca managerii să opereze în timpul programului, iar doctoru Timofte ar fi avut zeci de intervenții chirurgicale, lăsând de izbeliște organizarea Spitalului „Sfântul Spiridon”.

Acest tip de management, la fără frecvenţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, domnul Daniel Vasile Timofte, a adus unitatea la un faliment previzibil, aşa cum reiese şi din raportul de audit realizat de către structura de audit din cadrul ministerului Sănătăţii”, susține deputatul Emanuel Ungureanu.

Main News a făcut demersuri pentru a lua legătura cu managerul Spitalului „Sfântul Spiridon”, Daniel Timofte, însă, până la publicarea acestei informații nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW