Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Maia Sandu vine joi la București

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 22 februarie 2023

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua joi, 23 februarie, o vizită de lucru la București, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, consultările politice ale celor doi șefi de stat se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa.

În cadrul discuțiilor, arată președinția, vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Comentarii