PoliticStirile zilei

Vlad Plahotniuc explică de ce a plecat din Republica Moldova: ”Am nevoie de timp pentru a îmi securiza familia”

Liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, a postat un mesaj pe contul personal de Facebook, în care a explicat de ce a părăsit Republica Moldova şi care sunt planurile sale politice. Plahotniuc susține că are nevoie de o pauză pentru a lucra la un plan de stabilizare a țării, dar şi pentru a îşi proteja familia.

”În ceea ce mă privește, am nevoie de o pauză, dar nu pentru a mă odihni, cei care mă cunosc știu că nu-mi place odihna, știu că nu pot sta departe de proiectele noastre și de echipă. Ceea ce fac în aceste zile este să lucrez la mai multe planuri, iar cel mai important este cel prin care să reușim să readucem stabilitatea în Moldova și liniștea de care cetățenii au nevoie.

În același timp, am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eșuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare. Copiii mei sunt speriați, familia mea este speriată și nu se simte în siguranță nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea și eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente și să se simtă în siguranță. Este dreptul meu să iau toate măsurile pentru a mă proteja și a-mi proteja familia sau oamenii apropiați, așa cum cred că e mai bine pentru ei. În această perioadă, Moldova nu este o țară sigură, iar asta nu din cauza posibilelor dosare inventate de oponenți, dar din cauza unora care își doresc să o preia cu forța, a scris liderul PDM pe Facebook.

Plahotniuc anunță opoziție activă: Nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupuri de interese

Vlad Plahotniuc susține că decizia retragerii de la guvernare a fost luată încă de marți și își exprimă intenția ca PDM să revină la guvernare. Liderul PDM acuză politicienii din actualul govern că ssunt niște marionete ale unor forte străine.

„Până voi reveni acasă, am discutat în aceste zile cu colegii ce trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat să activeze cât mai eficient mai departe. Am stabilit că vom face o opoziție activă și nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupări de interese din afara țării. Moldovenii trebuie conduși din interiorul țării, nu din afara ei, Moldova trebuie să rămână liberă și independentă, nu să devină anexa unei alte țări sau teritoriul, pe care vreun stat își face jocurile și ne umilește cetățenii”, precizează în mesaj.

Liderul PDM: M-am gândit să mă retrag din politică, dar am hotărât să rămân alături de echipă

În ceea ce mă privește, am un sentiment de vină față de moldovenii, care m-au votat și față de colegii mei, că nu am reușit să opresc ceea ce urmează să se întâmple, haosul pe care îl văd ei. M-am gândit să-mi asum singur responsabilitatea și să mă retrag din politică. Asta ar însemna însă să fac un lucru în grabă, să dezamăgesc oamenii, care și-au pus speranțe în mine. Dacă m-aș retrage acum, fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid, care să-și facă singur majoritatea parlamentară și să preia Moldova.

Având în vedere toate aceste aspecte, am hotărât să rămân alături de echipă, să o întăresc și să o protejez, chiar și de la distanță, în perioada în care voi lipsi. (..) Voi merge înainte și voi da dovadă de patriotism în continuare, voi lupta de oriunde, pentru ca țara mea să iasă de sub ocupația altor state și moldovenii să trăiască liberi în țara lor. (…)

Mesajul pe care vreau să îl transmit cetățenilor este ca sunt pe baricade, voi reveni în țară cât mai curând, imediat ce familia îmi va fi în siguranță și eu voi fi în siguranță, voi munci pentru ca Republica Moldova să redevină o țară stabilă și ca oamenii să trăiască în liniște și pace.”, susține președintele PDM.

Partidul PDM a anunțat duminică, prin intermediul unui comunicat, că Vlad Plahotniuc a părăsit țara pentru câteva zile pentru a își vizita familia.

Articole Recomandate

Back to top button