Stirile zilei

Proiect din fonduri europene: Cererile pentru eliberarea pașapoartelor sau buletinelor vor putea fi depuse online

Ministerul de Interne va primi fonduri europene pentru a crea un sistem informatic care să permită depunerea online a cererilor și a actelor necesare pentru eliberarea documentelor de orice fel: buletin, pașaport sau permis de conducere. Proiectul va fi finalizat peste 3 ani.

Cu ajutorul acestui sistem, românii vor scăpa de cozile interminabile de la ghișee, facilitățile fiind următoarele:

  • cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere se vor putea obține online, imediat, fără a fi nevoie de un drum până la secția de Poliție,
  • documentele necesare înscrierii la școlile MAI sau la Academia de Poliție tot online se vor putea depune
  • cetățeanul va putea depune online cererea și documentele necesare pentru obținerea buletinului, pașaportului, a permisului de conducere sau pentru înmatricularea autovehiculului. De asemenea, taxele aferente se vor plăti online.

Acest sistem informatic va reduce, pe termen lung, costurile structurilor MAI, isi propune ministerul.

Proiectul lansat de Ministerul Afacerilor Interne valorează 90 de milioane de lei, 85% provenind din fonduri europene nerambursabile, iar restul de la bugetul de stat.

„Finalitatea acestui proiect va conduce la o simplificare a accesului la serviciile electronice oferite de către MAI şi completează demersurile în sensul debirocratizării activităţii noastre, demersuri care au fost începute anul trecut prin lansarea sistemului informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă, proiect care se află deja în implementare.

Urmărim prin acest proiect să reducem timpii de soluţionare a cererilor cetăţenilor şi să îmbunătăţim comunicarea dintre MAI şi cetăţeni, acestea fiind aspecte pe care le considerăm absolut necesare pentru evoluţia instituţiilor noastre şi pentru modernizarea statului român”, susține ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Articole Recomandate

Back to top button