Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Legea privind cloud-ul guvernamental este constituțională. CCR a respins sesizarea Înaltei Curți

By Dragomir Georgiana , in Justitie , at 14 iunie 2023 Etichete: , , , ,

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție(ÎCCJ) în legătură cu legea cloudului guvernamental, potrivit  deciziei  CCR, de astăzi, 14 iunie. Magistrații ÎCCJ au sesizat  CCR în luna aprilie ac, considerând că autoritățile publice nu protejează datele cu caracter personal ale cetățenilor. 

„Legea cloudului încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin faptul că instituie posibilitatea de reglementare a unor norme de nivel primar referitoare la stocarea, prelucrarea, accesul, stabilirea categoriilor de date, inclusiv cele cu caracter personal, stabilirea criteriilor generale de asigurare a confidenţialităţii, securităţii, interoperabilităţii, migrării acestor date prin intermediul hotărârii de Guvern, act normativ de nivel secundar, al cărei regim constituţional constă în executarea cadrului juridic primar”, argumentează ÎCCJ, în sesizarea la CCR.

„Modul concret de funcționare a Platformei și de asigurare a confidențialității datelor cu caracter personal cu care această Platformă operează se regăsesc în actul de punere în executare a legii, care detaliază, specifică și particularizează din punct de vedere tehnic și procedural aceste aspecte”, explică CCR.

Tot astăzi, 14 iunie, Curtea Constituţională a respins, cu unamitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de către liderul grupului deputaţilor AUR Antonio Andruşceac cu privire la hotărârea Parlamentului 21/2023 de a îl numi pe Valeriu Zgonea preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Pentru numirea în funcţia de preşedinte ANCOM este necesară, potrivit legii, de o „experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic ori economic în general”, condiţie care exprimă în sine un aspect obiectiv circumscris duratei activităţii prestate (5 ani) şi unul subiectiv (nivelul cunoştinţelor dobândite). Curtea a constatat că domnul Zgonea a desfăşurat activitate mai mult de 5 ani în domeniul comunicaţiilor, iar evaluarea nivelului cunoştinţelor sale în domeniu ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, şi nu a Curţii Constituţionale”, motivează CCR.

Comentarii