Victorie pentru CSM în scandalul cu Cristi Danileț: Judecătorul rămâne suspendat din magistratură

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni, solicitarea judecătorului Cristi Danileț, de suspendare a deciziei prin care a fost exclus din magistratură de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Decizia instanței poate fi contestată.
„Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Dănileţ Cristi Vasilică în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6 prin care se solicită suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Hotărârii nr.1537 din 14 decembrie 2021, adoptate Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Grefa Curţii de Apel Alba Iulia. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea Grefei, la data de 07.03.2022”, se arată în minuta Curții, care poate fi consultată și pe portalul instanței.
Practic, Danileț a cerut ca până la judecarea procesului legat de anularea excluderii, să fie suspendată decizia.
Excluderea
Judecătorul Cristi Dănileț a fost sancționat de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară cu excluderea din magistratură, la jumătatea lunii decembrie.
Sancțiunea CSM vine în urma unor postări pe care judecătorul le-a făcut pe rețelele sociale. El s-a filmat în timp ce executa mișcări de karate sau când tunde un gard verde. Unele imagini au apărut pe Tik Tok.



