Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Iohannis a discutat cu emisarul președintelui SUA despre securitatea energetică

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 septembrie 2023

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit joi la Palatul Cotroceni pe emisarul special al preşedintelui SUA pentru climă, John Kerry, şeful statului arătând că cooperarea în materie de tranziţie climatică şi energetică face ca Parlaneriatul Strategic al celor două ţări să fie mai puternic.

”Vom consolida acţiunile comune privind generarea şi stocarea energiei cu emisii reduse de carbon, investiţiile durabile, producţia ecologică şi biodiversitatea”, a transmis şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a urat bun venit emisarului special pentru climă al preşedintelui Statelor Unite, John Kerry.

”Cooperarea în materie de tranziţie climatică şi energetică face ca Parlaneriatul nostru Strategic să fie mai puternic. Vom consolida acţiunile comune privind generarea şi stocarea energiei cu emisii reduse de carbon, investiţiile durabile, producţia ecologică şi biodiversitatea”, spune preşedintele într-un mesaj pe X.

Reprezentantul Special pe probleme climatice John Kerry a condus delegaţia americană la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, programat pentru 6-7 septembrie, în Bucureşti.

Statele Unite ale Americii îşi reafirmă sprijinul de neclintit faţă de obiectivele Iniţiativei celor Trei Mări, subliniind disponibilitatea de a colabora îndeaproape cu ţările partenere pentru a avansa această iniţiativă vitală, arată Ambasada SUA la Bucureşti.

Comentarii