Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Întâlnire de taină între Mihai Tudose și Viorel Hrebenciuc, la doi pași de sediul PSD / Reacția partidului: „E o coincidență”

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 25 octombrie 2024

Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, s-a întâlnit la finalul lunii august, într-un restaurant de lângă sediul PSD, cu Viorel Hrebenciuc, potrivit unor imagini publicate de G4Media.ro. În urmă cu două zile, Gigi Becali, candidat din partea AUR la alegerile parlamentare, a dezvăluit public că fostul „strateg” al PSD i-a cerut să îl ajute pe Geoege Simion să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 

Viorel Hrebenciuc este unul dintre cei mai importanți lideri PSD și fost strateg al partidului. În septembrie 2021, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul „Giga TV”, alături de fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, alias „Pinalti”. După mai puțin de 1 an petrecut în spatele gratiilor, Hrebenciuc a fost eliberat. La jumătatea lunii septembrie a acestui an, EVZ.ro a publicat imagini în care apare alături de Florin Spătaru, consilier al premierului Marcel Ciolacu.

Patronul clubului FCSB, Gigi Becali, candidat din partea AUR pentru Camera Deputaților, susține că Viorel Hrebenciuc l-a convins să intre în cursa electorală pentru a-l ajuta pe George Simion să intre în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

„Eu am vorbit si cu Hrebenciuc. Si mi-a zis: Mai nea Gigi, haide sa îl băgăm pe Simion în turul 2. Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo luna jumate. Hrebenciuc este prietenul meu. A rămas singurul prieten adevarat din toți, e un mare caracter. I-am zis „Dar după aia în turul doi să nu vă apucați să îl atacati pe Simion. Să îi lăsăm să se bată, să vedem cine e mai puternic”. A zis o sa îl bata mar, pentru ca Ciolacu nu e politician, e si el un băiat pe acolo”, a declarat Becali la Realitatea Plus.

Întrebat dacă a discutat cu Hrebenciuc despre modalități de a-l duce pe George Simion în turul 2 al prezidențialelor, Mihai Tudose a spus că „nu am discutat cu nimeni acest lucru. Nu am vorbit despre partid. Cine își imaginează ca se pot duce voturi în altă parte, habar nu are ce e pe lumea asta. Și oricum văd ca în toate sondajele Simion e pe locul 2, credeți că am vorbit noi cu toți oamenii ca să declare că îl votează pe Simion? Toate acuzele astea ale PNL și USR sunt din ciclul Hai sa vedem cum explicăm că pierdem alegerile”.

Într-o declarație făcută la Digi24, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a încercat să minimalizeze evenimentul.

„Parcă s-a intalnit cu Carlos Sacalul, așa ne miram. E pur și simplu o coincidență, Hrebenciuc nu are nici o calitate oficială sau neoficială în PSD”, a declarat Romascanu la Digi24.

Tudose: „A fost o întâlnire privată

Contactat de G4Media, europarlamentarul Mihai Tudose a spus că „a fost o întâlnire privată. A fost o întâlnire între doi oameni care au lucrat împreună multă vreme. Nu știam există o listă de oameni cu care am voie să mă întâlnesc și alții cu care nu am voie”.

PNL: „PSD a lansat ‘Planul Hrebenciuc’

Afirmațiile făcute de Becali nu fac decât să întărească dezvăluirea făcută de către Alexandru Muraru. Deputatul PNL a susținut luni că are informații potrivit cărora PSD va transfera voturi către George Simion pentru a-l propulsa pe liderul AUR alături de Marcel Ciolacu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

„PSD a lansat strategia ‘Planul Hrebenciuc’, adică mutarea a 10-20 de voturi/secție către George Simion. Există informații credibile că PSD va gira voturi către Simion la alegerile prezidențiale din acest an, după modelul din anul 2000, când candidatul PRM a fost împins în turul al doilea pentru a facilita victoria lui Iliescu. Sunt aproape 19.000 mii de secții de votare în România iar 20 de voturi pe secție de votare pentru candidatul AUR, girate numai de PSD, însumează 380.000 de voturi. De ce cred în acest scenariu? Pentru că singura variantă în care Marcel Ciolacu ar ieși președinte în turul al doilea este doar în cazul unei confruntări cu George Simion. Toate sondajele arată acest lucru. Un rol foarte important în noul „plan Hrebenciuc” îl are Victor Ponta, care este în continuare unul din canalele principale de comunicare PSD – AUR și văzut în multiple instanțe la masă cu Simion”, a transmis Alexandru Muraru.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW