Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Guvernul cere populației să facă economie la electricitate pentru a evita suprasolicitarea rețelei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 15 iulie 2024

Consumul de energie electrică la nivel a atins proporții uriașe, pe fondul temperaturilor ridicate. În acest context, autoritățile au transmis un apel public către cetățeni pentru ca aceștia să evite consumul excesiv în intervalul orar 18:00 – 22:00 și să utilizeze moderat aparatele de aer condiționat.

„În cadrul Comitetului Ministerial pentru Sectorul Energetic am cerut creșterea producției de energie din toate sursele, în principal producția în bandă, pentru a putea face față consumului mai mare din această perioadă. La nivelul Departamentului Energetic Național avem experți de top. În această perioadă, cu precădere, se monitorizează atent producția și consumul, iar echilibrul sistemului este prioritate zero. Pot apărea avarii punctuale, locale, iar operatorii de distribuție sunt pregătiți să intervină. Dar nu se pune problema unor întreruperi pe scară largă a furnizării de energie electrică. Trebuie să fim, totuși, realiști, după 34 ani în care investițiile, mai ales cele publice, în sectorul energetic au fost la un nivel extrem de redus, nu putem să ne așteptăm la miracole. Cu toate acestea, într-un singur an, am atras finanțări nerambursabile de 13,6 miliarde euro — în producție, în transport, în distribuție”, a declarat ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Măsuri imediate impuse în urma Comitetului:

  • Monitorizarea Permanentă a Rețelelor: Am intensificat monitorizarea rețelelor de distribuție a energiei pentru a detecta și remedia rapid orice incident. Echipele tehnice sunt în alertă pentru a interveni prompt în caz de avarii.
  • Coordonare cu Operatorii de Distribuție: Suntem în contact constant cu operatorii de distribuție pentru a asigura o gestionare eficientă a consumului de energie și a preveni eventualele supraîncărcări.
  • Creșterea Capacității de Producție: În cadrul Comandamentului de Vară am solicitat Dispeceratului Energetic Național, precum și centralelor electrice să fie pregătite să funcționeze la capacitate maximă pentru a face față cererii crescute de energie.

În același timp, reprezentanții Comandamentului de Vară au făcut unele recomandări pentru toți consumatorii:

  • Eficientizarea Consumului de Energie: Încurajăm cetățenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 – 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (mașini de spălat, uscătoare, etc.) în afara acestui interval;
  • Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiționat: setați termostatele aparatelor de aer condiționat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea rețelei.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, Transelectrica – Dispeceratul Energetic Național (DEN), OPCOM, ANRE, Transgaz, principalii producători și distribuitori. Ministerul Energiei va continua să monitorizeze situația și să ia toate măsurile necesare pentru protecția sistemului energetic național, garantând furnizarea continuă și sigură a energiei electrice.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW