Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Gabriela Firea susține că a finalizat Podul Ciurel / Imaginile care dovedesc contrariul

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 13 septembrie 2020 Etichete: ,

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a lăudat vineri cu finalizarea Podului Ciurel, un proiect demarat în anul 2010, pe vremea când edil era Sorin Oprescu. Cu toate că se află într-un stadiu destul de avansat, lucrările la Podul Ciurel nu sunt încă finalizate, fapt dovedit de imaginile surprinse de Mainnews.ro sâmbătă seară.

Imagini din șantier

Din imaginile surprinse sâmbătă seară cu șantierul Podului Ciurel, reiese foarte clar că lucrările nu sunt încă finalizate. Constructorul nu a terminat bretelele de legătură cu Șoseaua Virtuții și nici nu a trasat marcajele rutiere.

Foto: Redacția

Foto: Redacția

Foto: Redacția

Foto: Redacția

Foto: Redacția

Gabrielei Firea a promis de șase ori că va finaliza lucrările la Podul Ciurel

La preluarea mandatului, Gabriela Firea a anunțat că lucrarea va fi definitivată până la finele anului 2017, spunând că se află într-un stadiu de execuție de 85%.

„Am venit astăzi pe șantier pentru a vedea dacă realitatea de pe hârtie corespunde cu cea din teren. Lucrările la Penetrația ‘Splaiul Independenței -Ciurel- Autostrada București – Pitești sunt în grafic, Nodul Rutier Virtuții este gata în proporție de 85%. Le-am solicitat tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv de investiții să accelereze ritmul de lucru, astfel încât să se poată avansa cât mai mult , până ce condițiile meteo o vor permite. Constructorul ne-a dat asigurări că respectă termenele asumate și că lucrările la nodul rutier se vor finaliza în acest an”, a declarat primarul Gabriela Firea, în noiembrie 2017, citată de Hotnews.

În anul 2018, Gabriela Firea promitea că pasajul va fi finalizat cât mai rapid, indicând de această dată un avans al lucrărilor de 90%.

„Am recuperat întârzierile și am reușit să aducem acest proiect de la 13% la 90%. L-am asigurat pe constructor, căruia i-am solicitat să aloce toate resursele pentru accelerarea lucrărilor că să putem profită de tot timpul pe care îl mai avem la dispoziție până la iarnă, că fondurile pentru finalizarea acestui proiect sunt rezervate în buget, astfel încât acest obiectiv de investiții atât de important pentru fluidizarea traficului în Capitală să fie finalizat cât mai rapid. În prezent, se lucrează la tensionarea hobanelor, la relocarea conductelor Elcen pentru apă industrială. După relocarea acestor conducte, pe amplasamentul eliberat va începe construcția unui stâlp de susținere pentru tablierul care va fi amplasat peste șoseaua Virtuții. S-au deviat toate rețelele de medie și joasă tensiune, s-a mutat punctul Trafo, iar pe amplasamentele eliberate se lucrează atât la platforme cât și la rampe de urcare și coborâre de pe pod”, a scris primarul Gabriela Firea pe pagină de Facebook, potrivit Hotnews.

În luna august a anului 2019, în momentul suspendării circulației tramvaiul 41, Gabriela Firea a indicat ca termen de finalizare finele anului, spunând că lucrările au un avans de 90%.

„Conform graficului de execuție, prima etapă a acestui proiect, Nodul Virtuții, se va încheia la sfârșitul acestui an, atunci când vom începe, în conformitate cu legislația în vigoare, testele statice și dinamice. După această etapă, Nodul Virtuții – acest obiectiv de investiții atât de așteptat de bucureșteni – va putea fi redat circulației! De asemenea, începând cu dată de 1 septembrie, tramvaiul 41 va putea circula în această zonă, înainte de începerea anului școlar. În ceea ce privește stadiul actual, am reușit să accelerăm ritmul lucrărilor, astfel încât, chiar ieri au fost montate ultimele două grinzi aferente tablierului metalic care face joncțiunea peste bulevardul Virtuții. Reamintesc faptul că acest proiect, inițiat în urmă cu 12 ani, a fost preluat cu un grafic de execuție de doar 10%, iar în prezent, nodul Virtuții, componentă a acestei investiții, este realizat în proporție de peste 90%”, declara Gabriela Firea, în august 2019, citată de Hotnews.ro.

Ulterior, pe 30 decembrie 2019, Gabriela Firea relua promisiunea de finalizare, da data aceasta pentru primăvara anului 2020, indicând același avans de 90%.

„Așa cum am promis, realizarea primei etape a proiectului „Străpungere Ciurel – Nod Rutier Virtuții” se apropie de final, iar în primăvara anului viitor bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, un obiectiv de investiții extrem de important pentru fluidizarea traficului din Capitală. Astăzi au început primele teste statice și dinamice la structura de rezistență a podului, în conformitate cu legislația în vigoare. Acestea vor fi transmise spre analiza către proiectant și expert urmând ca, în perioada următoare, să primim rezultatele și să realizăm o nouă serie de teste”, spunea Gabriela Firea, pe 30 decembrie 2019, citată de Digi24.ro.

Pe 17 iulie, Firea a lansat un nou termen pentru finalizare, finalul verii anului 2020.

„Imagini spectaculoase, în premiera, cu ultimele finisaje ale Podului Ciurel. Se vopsește pilonul central. Am trecut cu brio și peste testele de rezistenta statice și dinamice. Muncim toată vara și la finalul acesteia inauguram mult-așteptatul Pod Ciurel. Început acum 10 ani. Abandonat în faza incipienta. Preluat aproape de la zero de noi și dus la bun sfârșit,” a scris Gabriela Firea, pe pagina personală de Facebook.

Cum vara anului 2020 a trecut fără ca Podul Ciurel să fie finalizat, Gabriela Firea a venit cu o nouă promisiune – odată cu începerea școlilor.

Podul Ciurel este aproape gata în acest moment, la el se lucra de mulţi ani, (…) la momentul când am ajuns la Primărie acolo era de asemenea un blocaj uriaş, nu se întâmpla nimic. Acum avem un pod foarte frumos, european, care va fi dat în circulaţie în momentul în care încep şi şcolile, deci în septembrie”, a spus Primarul General al Capitalei.

Podul Ciurel ar trebui pe viitor să ajute la descărcarea traficului pe de Autostrada A1 pe Splaiul Independenței, însă utilitatea lui este aproape nulă atâta timp cât nu va fi construit și un drum de legătură. Lucrările au avansat cu dificultatea din cauza lipsei de finanțare din partea Primăriei, dar și a faptului că firma Astaldi s-a aflat în insolvență.

Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-sustine-ca-a-finalizat-podul-ciurel-imaginile-care-dovedesc-contrariul/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *