Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


FRG anunță că TAS a respins cererea americanilor de a redeschide cazul privind concursul la sol. Medalia de bronz olimpică rămâne la Ana Maria Bărbosu

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 13 august 2024 Etichete: , , ,

Federația Română de Gimnastică a anunțat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins cererea depusă de Federația de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles, și Comitetul Olimpic al Statelor Unite pentru redeschiderea cazului legat de concursul de la sol de la Jocurile Olimpice.

Federația Internațională de Gimnastică a confirmat sâmbătă seara că, în urma deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS, Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice. TAS a admis apelul înaintat de Ana Maria Bărbosu, însă nu și pe cel al Sabrinei Voinea.

Astfel, clasamentul final al primelor cinci locuri a devenit următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 și 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (scor înainte de contestația admisă).

Federația Americană de Gimnastică a depus duminică la TAS dovezi video pe care le consideră concludente pentru a demonstra că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Aceste probe au fost prezentate la o zi după ce TAS a decis în favoarea apelului Anei Maria Bărbosu, care urmează să primească medalia de bronz. Chiles a fost notificată să returneze medalia.

Echipa Anei Bărbosu a argumentat la TAS că contestația depusă de antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, privind rezultatul probei, a fost depusă după termenul limită de un minut și că nota de 13,766, care a plasat-o pe Chiles pe locul al treilea, nu ar trebui să fie validă.

Totuși, USA Gymnastics a menționat că a prezentat TAS imagini video care nu au fost disponibile la momentul deciziei tribunalului.

 

Comentarii