Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fostul ministru al agriculturii, inculpat de DNA pentru fraudarea unor concursuri de angajare

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 26 octombrie 2022 Etichete: , ,

Fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD), a fost inculpat de Direcția Națională Anticorupție în dosarul penal privind trucarea unor concursuri de angajare în Ministerul Agriculturii. 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, Adrian Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat un funcționar din cadrul instituției, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui apropiat de-ai săi să îi furnizeze o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații „agreați”, printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin și o altă persoană. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului.

Potrivit DNA, la intervenția directă a ministrului, în cazul lui Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, susțin procurorii, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de peste 30.000 lei. 

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii