Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fost șef al SIE, Silviu Predoiu, anunță înființarea partidului PLAN


Silviu Predoiu, care a îndeplinit de mai multe ori funcția de director interimar al Serviciului de Informații Externe (SIE), a anunțat miercuri, 24 noiembrie, înființarea formațiunii politice Partidul Liga Acțiunii Naționale (PLAN).

„Am făcut acest pas cu convingerea că vorbele, oricât de curajoase, nu mai sunt suficiente pentru a corecta conduita iresponsabilă celor ce conduc astăzi România. Acțiunea noastră este modul în care am ales să le transmitem hotărât că nu mai acceptăm prostia, impostura și minciuna în fruntea statului, ca suntem pregătiți și vrem sa intrăm în lupta politică”, a scris Silviu Predoiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Site-ul de investigații captura.ro arăta în urmă cu o lună că, pe lângă generalul în retragere Silviu Predoiu, între fondatorii partidului se mai află un tânăr bugetar și un controversat om de afaceri.

Unul dintre aceștia este Alexandru Gabriel Feroiu, fost consilier la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, unde s-a angajat în 2017. Peste un an a ocupat aceeași funcție la Ministerul Tineretului și Sportului.

Un an mai târziu și-a înființat o firmă privată, AFG Development, și a revenit în structurile guvernamentale în 2020, la Ministerul Sportului, de unde a plecat în iunie 2021, pe o funcție de „consilier programe tineret” la Primăria Capitalei.

Al treilea fondator este este afaceristul Constantin Iacov, patron al echipelor de fotbal Progresul București și FC Național, potrivit sursei citate.

Iacov a coordonat campania electorală a Pro România la ultimele alegeri parlamentare, din 2020. Iacov l-a denunțat ulterior pe Ponta în cazul unor echipamente de campanie neplătite, iar Judecătorii au hotărât în ianuarie că Ponta trebuie să achite un milion de euro în această speță, mai notează sursa menționată anterior.

În 2017, Liviu Dragnea l-a acuzat public pe Constantin Iacov că ar fi încercat, împreună cu Ponta, să preia cu forța Guvernul Grindeanu.

Iacov mai apare și în scurgerea internațională de informații „Offshore Leaks” drept proprietar de offshore în Insulele Virgine Britanice (Milenarium Limited).

Sursa foto: Facebook / Silviu Predoiu

Comentarii