Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Florin Cîţu se gândeşte la o discuţie serioasă despre remanieri în guvern – surse

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 18 martie 2022

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu se gândeşte la o discuţie serioasă despre o remaniere guvernamentală, în perioada următoare, au precizat surse liberale pentru News.ro.

Florin Cîţu se gândeşte la o discuţie serioasă despre remanieri in guvern, potrivit unor discuţii din partid, susţin surse liberale. PNL este, potrivit sondajelor recente, pe o creştere, astfel că preşedintele PNL consideră că este un moment bun pentru a promova oameni buni şi noi în Guvern.

Recent, liderul PNL afirma că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României, iar cei care nu pot face reformele prevăzute în acest plan, să spună acum, pentru a fi găsiţi „oameni capabili”.

PNRR înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României. Nu există nicio scuză pentru nimeni. Aceşti bani trebuie să ajungă la români. Cine nu poate să facă reformele prevăzute în PNRR să spună acum. Şi găsim oameni capabili”, spunea Cîţu, într-un mesaj pe Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *