Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Florin Cîțu anunță negocieri cu USR PLUS pentru revenirea la guvernare / USR PLUS: Fake news

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 25 septembrie 2021

Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, 25 septembrie, în cadrul Congresului PNL, că poartă negocieri cu reprezentanți ai USR PLUS pentru revenirea la guvernare. 

Jurnaliștii au vrut să știe dacă premierul a discutat cu cei de la USR PLUS.

„Am avut discuții, da. Am vorbit cu dl Ghinea despre semnarea PNRR (…) Dlui Ghinea i s-a făcut propunerea să rămână în guvern, dar a ales să plece”, a transmis Florin Cîțu.

USR PLUS îl acuză de minciună pe Cîțu

Pe de altă parte, reprezentanții USR PLUS au ținut să infirme categoric afirmațiile făcute de Florin Cîțu.

„USR PLUS a luat o decizie în unanimitate: nu putem continua guvernarea cu Florin Cîțu premier. Această decizie nu se va schimba, indiferent câte minciuni încearcă să răspândească ‘echipa câștigătoare’. Vrem reforme pe bune, nu participarea la guvernare de dragul puterii, acceptând orice fel de condiții”, se arată în comunicatul USR PLUS.

Orban s-a prezentat drept garant al refacerii coaliției

În discursul în care și-a prezentat moțiune de candidatură pentru un nou mandat de președinte al PNL, Ludovic Orban a încercat să le explice delegaților prezenți că singura variantă pentru menținerea la putere este refacerea coaliției de guvernare, fără Florin Cîțu premier, condiția pusă de USR PLUS.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *