Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Elevii ar putea avea acces gratuit la activitățile culturale și sportive organizate de instituțiile publice. Proiect de lege

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 25 octombrie 2023 Etichete: , , , , , , ,

Elevii ar putea beneficia de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte activități culturale şi sportive organizate de instituţii publice, în limita bugetelor aprobate, prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar, aflată în dezbatere publică până la 13 noiembrie ac, la Camera Deputaților. 

În prezent, elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, evenimente culturale şi sportive organizate de instituţii publice. De asemenea, propunerea legislativă prevede să se aplice gratuitatea la evenimentele culturale și în cazul  elevilor  români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român. După dezbaterea din Camera Deputaților, proiectul de lege va ajunge la Senat, for decizional în acest caz.

Proiectul de lege este inițiat de  grupul parlamentar al minorităţile naţionale, UDMR, PSD și USR. Potrivit ultimelor date transmise de Institutul Național de Statistică(INS), o gospodărie din România alocă în jur de 86% din cheltuieli curente și doar  0,1% pentru educație.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii