Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Două persoane acuzate de trafic de influență, reținute de DNA. Un avocat din Ialomița, arestat în același dosar

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 10 martie 2024

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au prins în flagrant duminică, 10 martie, două persoane acuzate de trafic de influență. Potrivit informațiilor noastre este vorba despre Liță Panait și Ionel Romeo Piteșteanu, ales în anul 2022 în funcția de vicepreședinte al Partidei Romilor Giurgiu. Anterior, în același dosar, a fost reținut și avocatul Bala Ștefăniță George, membru în Baroul Ialomița.

Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi cerut bani de la o persoane cercetată pentru tentativă de omor, sub promisiunea că vor intervenii pe lângă judecători de la Curtea de Apel București pentru o sentință mai blândă.

„În perioada 09.02.2024 – 28.02.2024, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare)”, arată DNA.

După mai multe „negocieri”, arată procurorii, s-ar fi stabilit ca martorul să-i dea inculpatului sumele de 7.000 de euro pentru sine și 20.000 euro pentru alții, din care acesta ar fi și primit 1.000 de euro de la rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remiși la o dată ulterioară.

În contextul menționat mai sus, pe 9 martie, inculpatul ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 26.000 euro, ocazie cu care au intervenit procurorii.

Un avocat din Ialomița, reținut în același dosar

Potrivit procurorilor, pe 11 februarie, în același dosar, a fost reținut și avocatul Bala Ștefăniță George, membru în Baroul Ialomița, care a fost prins în flagrant în timp ce primea de la aceeași rudă a bărbatului cercetat penal suma de 17.000 de euro.

„Anterior, în cauză a mai fost reținută o persoană, avocat în cadrul Baroului Ialomița, care, în data de 11.02.2023, ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție când ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 17.000 euro (7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții). De această dată, banii respectivi ar fi fost remiși avocatului pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate”, a transmis DNA.

Avocatul a fost arestat preventiv pentru 30 zile, potrivit unei decizii a Curții de Apel București.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW