Friday, July 5, 2024
Jurnalism corect


Derapaj cu declarații naziste al primarului din Reșița / Reacția Institutului pentru Studierea Holocaustului din România

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 1 iunie 2024

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” îi cere primarului din Reșița, Ioan Popa, într-un punct de vedere acord MainNews.ro, să își ceară scuze după derapajul cu declarații naziste pe care edilul PNL l-a avut în cadrul unei întâlniri electorale a liberalilor la Caraș-Severin.

„Declarația electorală a primarului Municipiului Reșița poate fi interpretată ca fiind ambiguă, cu mai multe sensuri și semnificații, dar a promova ca vector pozitiv un fragment din istoria recentă care amintește de Germania nazistă reprezintă o eroare gravă care necesită scuze”, a transmis Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” la solicitarea MainNews.ro.

„Vom trece peste ei cum au trecut panzerele lui Rommel în Africa de Nord”

În cadrul unei întâlniri electorale a PNL Caraș-Severin, de la Herculane, primarul în funcție al Reșiței și candidat la un nou mandat, Ioan Popa, a făcut o declarație scandaloasă la adresa PSD-ului care face referire la regimul nazist. La întâlnire a fost prezent și liderul formațiunii politice, Nicolae Ciucă.

„Vom trece peste ei (n. red. peste PSD), vom trece peste ei exact cum au trecut panzerele lui Rommel în Africa de Nord. Aşa vom trece peste ei…ca panzerele”, a spus edilul Reșiței la 29 mai.

Într-un comunicat de presă, PSD a reacționat amintind de legea anti fascism, xenofobie și rasism din România și caracterul penal al declarațiilor primarului PNL de la Reșița. Mai mult, aceștia i-au cerut liderului PNL Nicolae Ciucă să se delimiteze oficial de acest derapaj și să-și retragă public sprijinul față de primarul cu orientări fasciste.

„Organizaţia judeţeană Caraș-Severin a PSD condamnă în cei mai duri termeni posibili declaraţiile primarului Reşiţei, PNL-istul Ioan Popa (…) PSD reaminteşte existenţa legii 107/2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Conform articolului 5, “Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, a transmis PSD.

Sursa foto: Express de Banat

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW