Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


De ce a fost condamnat cu suspendare directorul nabab din Primăria lui Oprescu


Tribunalul București arată în motivarea deciziei prin care l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe Mădălin Ionică Dumitru că acesta nu trebuie încarcerat deoarece faptele de care este acuzat sunt destul de vechi și că e suficientă perioada de arest și arest la domiciliu pe care a efectuat-o. În plus, instanța nu i-a confiscat ceasurile scumpe, pe motiv că un expert a stabilit că ceasurile nu sunt bijuterii, deci nu ar trebui trecute în declarația de avere.

”Instanța are în vedere vechimea faptelor deduse judecății, ceea ce face ca pericolul concret reprezentat de acestea să fie considerabil estompat”, se arată în motivare.

În plus, judecătorul consideră că acesta era influențat de practicile din mediul privat unde a lucrat înainte de a ajunge la primăria generală, viziunea acestuia fiind ”serviciu contra serviciu”. ”Pericolul concret al faptelor este apreciat ca mediu, în condițiile în care inculpatul provenit din mediul privat, a venit cu o viziune de tip „serviciu contra serviciu” în relațiile cu prieteni sau colegi de facultate. Mai reține instanța că inculpatul a fost aresta preventiv circa 7 luni și s-a aflat în arest la domiciliu alte circa 6 luni, perioadă mai mult decât suficientă ca acesta să reflecteze la faptele sale și la urmările lor”, arată judecătorul Tribunalului București în motivare.

Alte motive de suspendare a pedepsei

Magistratul mai reține în favoarea lui Dumitru faptul că are studii superioare și că a fost căsătorit. ”Este de reținut și că inculpatul are studii superioare (inginer), a fost căsătorit, are doi copii și nu are antecedente penale. Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut faptele, în ultimul cuvânt inculpatul a avut o atitudine de regret, arătând că îi pare rău că s-a ajuns în această situație, că a părăsit mediul privat și a lucrat în sectorul public”, mai arată documentul.

Judecătorul mai precizează că a ales cele mai mici pedepse deoarece ”scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului”, iar pedepsa de 3 ani va fi suspendată ”sub supraveghere pe cel mai lung termen de încercare posibil (8 ani), ca o garanție în plus că inculpatul a înțeles și va înțelege consecințele faptelor sale”, se mai arată în motivarea tribunalului.

Condamnat în primă instanță

Mădălin Dumitru, fostul director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) din cadrul Primăriei Bucureşti, a fost condamnat la începutul anului de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie, însă decizia nu este definitivă.
Instanţa a mai dispus confiscarea mai multor sume de bani de la fostul director, care însumează peste 1,5 milioane lei (961.922 lei şi 129.306 euro), el având de plătit şi cheltuieli judiciare către stat de 60.000 lei.

De asemenea, lui Mădălin Dumitru i-a fost confiscat un dispozitiv de bruiaj semnal SMS.

Pe de altă parte, judecătorii au decis restituirea către fostul director a şapte telefoane mobile Iphone şi a unui Black Berry, dar şi restituirea a opt ceasuri mărcile Ulysse Nardin, Longines, Mont Blanc, Cartier, Earnshaw, precum şi a unui stilou Mont Blanc Joseph II Limited Edition. Aceste ceasuri i-au fost restituite deoarece un expert a decis, în timpul procesului, că ceasurile nu sunt bijuterii sau metale prețioase, deci Dumitru nu avea obligația să le treacă în declarația de avere.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mădălin Dumitru a fost şef al DGISP în perioada 2008 – 2013, pe vremea când Sorin Oprescu era primar general al Capitalei.

Conform DNA, după ce a fost numit în funcţia de director al DGISP, Mădălin Dumitru a continuat să efectueze acte de administrare a societăţilor SC Precon SRL şi SC Magistral SRL atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

„Ca urmare a exercitării acestor activităţi incompatibile cu funcţia exercitată, inculpatul Dumitru Mădălin Ionică a obţinut foloase materiale necuvenite care constau în: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) – Chrysler Grand Voyager, Audi A5, Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său”, spun procurorii.

Avere impresionantă

Acesta a fost acuzat şi de obţinerea de foloase şi pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20 octombrie 2010 – 16 mai 2013 (213.900 lei) şi costurile aferente asigurării folosinţei mai multor autoturisme.

În perioada 2009 – 2014, în calitate de director, preşedinte al comisiilor de evaluare, preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, el este acuzat de DNA că a pretins şi primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeaşi calitate, Mădălin Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul ‘Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa’, a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcţional zincat’ au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă.

Tot în perioada 2009 – 2014, el a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.

Șpăgi pentru contracte publice

De asemenea, procurorii anticorupţie au reţinut faptul că Mădălin Dumitru a mai primit de la reprezentanţii a două firme foloase necuvenite în valoare de 68.000 euro, precum şi subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa şi suportarea lucrărilor efectuate la imobilele familiei, iar pentru a ascunde provenienţa sumelor de bani primite ca urmare a traficului de influenţă exercitat, inculpatul a solicitat întocmirea unui contract ce atestă, în mod nereal, existenţa unui raport comercial între două societăţi comerciale.

Pentru derularea în bune condiţii a contractelor încheiate cu Primăria Bucureşti, la solicitarea lui Mădălin Dumitru, o societate comercială a încheiat contracte cu firmele pe care acesta le administra în fapt şi a efectuat plăţi nedatorate către acestea.

DNA îl mai acuză pe Mădălin Dumitru că a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 – 2013.

„Astfel, în declaraţia de avere din data de 04.11.2008, acesta nu a menţionat venituri în sumă de 150.000 de euro obţinute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 217 mp, situat în Bucureşti. (…) În declaraţia de avere din data de 04.11.2010 nu a trecut venituri în sumă de 90.200 lei obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declaraţia de avere din data de 10.06.2013, nu a declarat veniturile obţinute din închirierea unui imobil situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov (5.500 euro pentru anul 2012, 11.100 euro pentru ianuarie – iulie 2013). În aceeaşi declaraţie de avere, inculpatul a declarat, în fals, venituri în sumă de 500.000 lei şi 150.000 euro obţinute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare şi nu a declarat opt ceasuri (Longines, Mont Blanc etc.)”, mai spune DNA.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *