Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Daniel Horodniceanu, vicepreședintele CSM, despre modificarea abuzului în serviciu: Suma de 50 000 de euro ca și condiție pentru infracțiune este exagerată

By Dragomir Georgiana , in Justitie Stirile zilei , at 29 martie 2023 Etichete: , , , ,

Daniel Horodniceanu, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), a explicat pentru Main News, că instituția pe care o reprezintă nu a propus vreun prag valoric ca și condiție pentru existența infracțiunilor de abuz în serviciu, chiar dacă Senatul a adoptat, miercuri, 29 martie, instituirea pragului de 250000 de lei pentru a fi considerate fapte penale.

CSM, fiind consultat, nu a propus vreun prag valoric ca și condiție de existența a infracțiunii. Înr-o țară în care salariul minim este de 460 de euro brut, suma de 50000 de euro ca și condiție constituția a unei infracțiuni pare exagerată. Dar, sa așteptăm camera decizională.

Este o noua cauză de impunitate pentru infractorii care sunt deja cercetați sau chiar trimiși in judecată pentru această infracțiune. Acest fapt va genera o noua dezbatere pe agenda de lucru”, a menționat pentru Main News, Daniel Horodniceanu, vicepreședintele CSM, fost șef al DIICOT, structură specializată în investigarea infracțiunilor complexe, cu prejudicii mari.

Horodniceanu consideră, totodată, că instituirea unui prag valoric pentru considerarea abuzului în serviciu-infracțiune ar fi și un aviz pentru cei care vor săvârși astfel de fapte.  În opinia vicepreședintelui CSM,  cei care vor să săvârșească astfe de fapte se vor gândi bine ce riscă.

Modificarea adoptată de Senat nu este, însă, definitivă și va ajunge la Camera Deputaților pentru vot final.

La acest moment, abuzul în serviciu este definit în Codul Penal:  fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Sursă foto: Inquam Photos / Karina Knapek

Comentarii