Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Cum previne STS votul multiplu: 29.000 de tablete la alegeri

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 5 iunie 2024

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), lt. col. Cătălin Chirca, anunță că, la alegerile din 9 iunie, votul multiplu este prevenit cu 29.000 de tablete, care verifică cartea de identitate a fiecărui votant.

Purtătorul de cuvânt al STS a explicat că tabletele sunt utilizate în ziua alegerilor pentru a indica dacă o persoană a votat deja într-o altă secție de votare.

„Este o tabletă prin care ne asigurăm că doar persoanelor care au drept de vot li se şi permite accesul în secţia de votare pentru a-şi exercita acest drept. Vorbim de o tabletă care a fost configurată de către colegii noştri (de la STS – n.r.), sunt 29.500 de astfel de tablete utilizate pe timpul procesului electoral din 9 iunie şi pe care este instalată aplicaţia de verificare a dreptului de vot care face parte dintr-un sistem informatic care se numeşte sistemul informatic de monitorizare a prezenţei de vot”, a declarat purtătorul de cuvânt al STS, lt. col. Cătălin Chirca.

Rolul tabletei este de a semnala diferite situații și de a furniza informații esențiale președintelui secției de votare, care este singura persoană cu autoritatea necesară de a decide dacă o persoană poate vota sau nu. Astfel, tableta este un instrument de suport decizional pentru asigurarea integrității procesului electoral.

„Dacă persoana a votat într-o altă secţie este transmisă o alertă către autorităţile implicate şi responsabile să verifice un astfel de incident, dacă nu cumva este o încercare de vot multiplu. În situaţia în care nu există o semnătură a persoanei în cealaltă secţie – poate doar a fost validată acolo şi nu a votat, sau s-a răzgândit, sau a avut o problemă medicală – atunci există posibilitatea ca acestei persoane să i se permită accesul pentru a vota, cu acordul preşedintelui secţiei de votare. Trebuie să înţelegem cu toţii că rolul tabletei este de a semnala toate situaţiile în care poate să se afle o persoană şi de a fi un suport decizional pentru preşedintele secţiei de votare care este singura persoană care are autoritatea necesară de a permite unei persoane să voteze sau nu în secţia respectivă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al STS.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii