Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cum explică ministrul proiectelor europene creșterea numărului de funcționari

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 23 mai 2022

Numărul cadrul Ministerului Proiectelor Europene a fost suplimentat cu aproape 30% pentru gestionarea celor 96 miliarde de euro fonduri europene, un buget de trei ori mai mare decât până acum, a explicat luni, 23 mai, ministrul de resort, Marcel Boloş, 

„Dacă în perioada de programare 2014-2020, am gestionat un buget de 24 de miliarde de euro cu 1.407 funcţionari, acum bugetul de gestionat este 96 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere a bugetului de trei ori. Am propus o creştere a numărului de posturi, în cadrul organigramei structurii organizatorice. Numărul aprobat de către Guvern este de 1.943 de oameni, este numărul de posturi cu care vom gestiona cei 96 de miliarde de euro”, a explicat ministrul fondurilor europene, citat de Agerpres.

Noi angajări în sectorul bugetar

Guvernul a aprobat luni două proiecte de hotărâre care prevăd suplimentarea schemelor de personal în Ministerul Proiectelor Europene și Ministerul Mediului, astfel fiind înființate 608 posturi noi.

La Ministerul Proiectelor Europene schema de personal ar urma să crească cu 543 de posturi astfel:

  • Posturi pentru aparatul propriu (fără demnitari) în prezent: 1.407 posturi / potrivit proiectului: 1.943 de posturi
  • Secretari de stat în prezent: 5 posturi / potrivit proiectului: 8 posturi
  • Subsecretari de stat în prezent: – / potrivit proiectului: 2 posturi
  • Secretari generali adjuncți în prezent: 2 posturi / potrivit proiectului: 4 posturi

În ceea ce privește Ministerul Mediului schema de personal ar urma să crească cu 65 de posturi astfel:

  • Posturi pentru aparatul propriu (fără demnitari) în prezent: 484 de posturi / potrivit proiectului: 548 de posturi
  • Secretari generali adjuncți în prezent: 2 posturi / potrivit proiectului: 3 posturi.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW