Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cum explică Ministerul Cercetării salariile de 20.000 de euro/lună ale directorilor Institutelor de Cercetare: Nu fac parte din categoria instituțiilor publice finanțate de stat

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 14 august 2019 Etichete: , , ,

Ministerul Cercetării explică salariile chiar și de 20.000 de euro ale șefilor institutelor de cercetare menționând că sumele nu vin de la bugetul de stat. De exemplu, în acest an, directorul de la INCD SILVICULTURĂ, Marin Drăcea, va încasa o sumă de 1.943.000 de lei, adică 20.000 de euro/lună. Alți directori au venituri care se apropie de 10.000 euro lunar.

Ministerul Cercetării: INCD nu fac parte din categoria instituțiilor publice finanțate de stat

Conform Ministerului Cercetării, Institutele naționale de cercetare-dezvoltare (INCD) nu fac parte din categoria instituțiilor publice finanțate de stat, ci în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare „INCD funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează amortismente și conduc evidența contabilă în regim economic”, a informat Ministerul Cercetării, intr-un răspuns la o solicitare a Mainnews.ro.

Potrivit sursei citate, salariile de bază ale directorilor generali ai INCD se aprobă prin ordin al ministrului Cercetării și Inovării și au valori cuprinse între 6.000 lei-22.000 de lei, „având la bază criterii de performanță instituțională, criterii de responsabilizare, capacitatea de absorbție a fondurilor europene”.

Instituția menționează că toate salariile au fost recalculate la sfârșitul anului 2017, odată cu modificările economice privind trecerea contribuțiilor sociale și de sănătate în sarcina angajatului și scăderea impozitului pe venit.

Potrivit ministerului, finanțarea institutelor de cercetare se realizează din venituri proprii, iar avizarea salariilor directorilor generali se face de consiliul de administratie.

Totodată, la salariile de bază ale directorilor generali, pot fi adăugate lunar sporurile și adaosurile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Pentru angajarea personalului de cercetare-dezvoltare din țară sau din străinătate, se organizează concursuri la nivelul fiecărui INCD, în funcție de necesitățile acestuia, cu respectarea legislației în vigoare.

„Finanțarea programelor și proiectelor de cercetare- dezvoltare- inovare din fonduri de la bugetul de stat se face în sistem competițional”, a mai precizat Ministerul Cercetării și Inovării.

Câteva exemple de alte salarii, mai jos:

Directorul general al INCD TURBOMOTOARE COMOTI BUCUREȘTI încasează anul acesta 868.000 lei, adică aproximativ 42.000 lei net/lună,
Directorul general al INCD PENTRU SECURITATE MINIERĂ ȘI PROTECȚIE ANTIEXPLOZIVĂ-INCD INSEMEX PETROȘANI încasează 811.000 mii lei, adică aproximativ 39.500 lei net/lună,
Directorul general al INCD “DELTA DUNĂRII”-INCDDD TULCEAprimește 661.000 lei, adică aproximativ 32.000 lei net/lună,
Directorul general al INCD PENTRU ECOLOGIE INDUSTRIALĂ-ECOIND primește 580.000 lei, adică aproximativ 28.000lei net/lună

Lista completă a salariilor pe care le primesc directorii Institutelor de Cercetare și Dezvoltare din subordinea Ministerului Cercetării, poate fi aflată accesând chiar Ordinul Ministrului care stabilește cu cât îi plătește pe șefii acestor instituții.

http://legislație.just.ro/Public/DetaliiDocument/216022?fbclid=IwAR3lzhbcrIGXOwDgMWiO19TAr6LqLvhv53tJcpFWivVPi8R0ZvUaUkpHmzk

 

Fost membru Ad Astra: Salariile directorilor sunt de 4 ori mai mari decât salariile medii ale personalului

Potrivit fostului membru în Consiliul Director Ad Astra, Mihai Miclăuș, directorii câștigă de 4 ori mai mult decât un cercetător. Sunt instituții unde salariului managerului reprezintă 8,5% din totalul cheltuielilor cu personalul.

“Dacă vorbim de directorii generali (DGi) ai Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD) ale României, conform calculelor noastre (detalii aici) reiese că, în medie, salariile acestora sunt de 4,1 ori mai mari decât salariile medii ale personalului de cercetare din institutele pe care le conduc. În top sunt DGi ce încasează de 9 sau 10x salariul mediu din INCDul pe care-l conduc. Dintr-o altă perspectivă, există DGi care încasează 8,5% din totalul cheltuielilor cu personalul dintr-un INCD”, a precizat Mihai Miclaus pentru mainnews.ro

Mihai Miclăuș: Este frustrant să auzi de aceste salarii exorbitante

“Este frustrant să auzi de aceste salarii exorbitante, iar în același timp să auzi colegi cercetători (din INCDuri) care se plâng că li s-a redus normă atât în 2018 cât și în 2019 și se gândesc să treacă printr-o reconversie profesională, părăsind cercetarea.

Pe de altă parte, nu am văzut nicio poziție publică a acestor DGi, bătând cu pumnul în masă ministrului și cerând lansarea anuală de competiții de proiecte cu buget rezonabil și evaluate imparțial de către evaluatori internaționali sau cerând un procent mai mare din PIB pentru cercetare, în acord cu angajamentele internaționale ale României și cu Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare” a declarat, Mihai Miclăuș.

Foto: Inquam Photos/ Alberto Groșescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *