Sunday, July 7, 2024
Jurnalism corect


Cum cerea mită Dragoș Iorga, director în cadrul Ministerului Fondurilor Europene: 4000 de lei în contul tău, 1500 de lei în contul meu

By Dragomir Georgiana , in Justitie Stirile zilei , at 28 octombrie 2023 Etichete: , , , , ,

Dragoș -Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene(MIPE), a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, sub acuzația de luarea de mită în formă continuată. Deși Dragoș Iorga este un bugetar înstărit, după cum Main News a detaliat deja, este surprinzător modul în care se folosea de informații nedestinate publicității(n.r. informații privind subiectele unor concursuri pentru funcții publice), pentru a-și „spori”  ilegal veniturile.

Potrivit DNA, Dragoș Iorga a perceput 1500 de lei lunar, de la două persoane pe care le-ar fi ajutat să obțină posturi în instituția în care lucra(MIPE). „Pretențiile financiare” ale directorului acuzat de luare de mită au fost transmise pe coli A4 și erau considerate „contract”(n.r. înțelegere între părți).

„La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi „ajutat” două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.).
În schimbul acestor „servicii” inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord. În ambele cazuri, inculpatul și-ar fi făcut cunoscute pretențiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: „5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023”, menționează DNA. 

Teancuri de bani și lingouri de aur, la domiciliul directorului Dragoș Iorga

Conform „înțelegerii” menționate anterior, începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit, cu aproximație, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023), iar de la cealaltă 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru).
Sumele de bani care i s-ar fi „cuvenit” inculpatului i-ar fi fost remise acestuia de cele mai multe ori prin virament bancar, dar ar fi fost situații în care persoanele respective i-ar fi lăsat cardul de salariu acestuia care, după ce și-ar fi retras suma de bani stabilită inițial, l-ar fi returnat a doua zi beneficiarului.

La percheziții, procurorii au găsit mai multe sume de bani, dar și lingouri de aur: 174.600 lei, 10.000 de dolari și 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame. Până la acest moment, DNA nu a transmis dacă va formula și propunere de arestare preventivă pe numele lui lui Dragoș Adrian Iorga.

Citește și: Cine este directorul de la Ministerul Proiectelor Europene, acuzat de luare de mită și ce avere are/ Dragoș Iorga este un bugetar înstărit

Sursă foto: Facebook 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW