Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Ciolacu invită PNL la negocieri pentru stabilirea datei alegerilor locale – VIDEO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 3 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spune că PNL ar trebui să vină la masa negocierilor și să stabilească, împreună cu toate forțele politice, data la care ar trebui organizate alegerile locale.

„Din comunicatul Curţii am văzut că este atât atributul Guvernului, cât şi atributul Parlamentului, asta înseamnă că măcar acum, în ultimul ceas, PNL-ul să vină la masa negocierilor cu toate forţele politice, nu neapărat cu PSD-ul, şi să decidem împreună data cea mai bună, mai ales data care nu pune sub nicio formă în pericol viaţa românilor”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă îşi doreşte ca Parlamentul să fie cel care stabileşte data alegerilor, Marcel Ciolacu a spus: „Cred că aşa e cel mai democratic”.

Ciolacu a mai adăugat că CCR a stabilit că atributul de prelungire a mandatelor aleşilor locali este exclusiv al Parlamentului.

„Prelungirea o vom lua în funcţie de stabilirea datei alegerilor. O să dăm maxim cât pot fi prelungite, urmând ca, dacă există pandemie în continuare sau, nu ştiu, specialiştii spun că nu este prielnică această dată, tot prin lege se poate prelungi. CCR spune foarte clar, acest atribut de prelungire a mandatelor aleşilor locale este exclusiv al Parlamentului”, a explicat Marcel Ciolacu.

Curtea Constituțională (CCR) a stabilit că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și proiectul de lege inițiat de PSD, ALDE, UDMR, și Pro România prin care Parlamentul și-a atribuit rolul de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *