Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ciolacu, despre demiterea conducerii ANRE, cerută de PNL: Mie nu mi-a cerut nimeni în coaliţie

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 6 septembrie 2022 Etichete: ,

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat marţi, 6 septembrie, despre solicitarea europarlamentarului PNL Rareş Bogdan privind demiterea conducerii ANRE, că poate ar trebui să se vorbească şi cu colegii care nu au pensii speciale din Parlamentul României, faţă de cei din Parlamentul European, că în octombrie echipa de conducere a ANRE îşi termină mandatul. Totodată, liderul PSD i-a cerut acestuia să vină cu o propunere de specialist la ANRE.

„Nu a fost niciun scandal. Mie nu mi-a cerut nimeni în coaliţie. Ce pot să vă informez, dar e un lucru public, poate ar trebui să se mai vorbească şi cu colegii care nu au pensii speciale din Parlamentul României, faţă de cei din Parlamentul European, că în octombrie echipa de conducere a ANRE îşi termină mandatul. Suntem oameni totuşi responsabili şi serioşi sau vorbim ca să vorbim”, a spus Marcel Ciolacu.

Preşedintrele PSD a mai spus că îl invită pe Rareş Bogdan să vină cu un foarte bun specialist în energie pentru viitorul preşedinte al ANRE.

„Dacă CV-ul o să ne impresioneze pe mine şi pe colegii mei, noi îl vom susţine în Parlament. Nu am nicio reţinere să găsim un specialist, dar dacă dânsul şi-a luat această responsabilitate, îl invit să vină cu un specialist pentru şefia ANRE”, a spus Ciolacu.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat, vineri, la Digi24, că va solicita, luni, în calitate de prim-vicepreşedinte al PNL, o întrunire de urgenţă a coaliţiei şi punerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare, de către Parlamentul României, a revocării întregului Consiliu de Conducere al ANRE.

Rareș Bogdan a spus că atitudinea agenției, în momentul acesta, este una care subminează statul român, loveşte în credibilitatea primului-ministru şi a coaliţiei de guvernământ şi necesită o reacţie rapidă atât din partea PNL, cât şi a celor din PSD şi UDMR.

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Ştefan Radu Oprea, a declarat vineri, pentru News.ro, în urma solicitării lui Rareş Bogdan privind revocarea întregii conduceri a ANRE, că liberalul „a acţionat emoţional, pentru că nu s-a uitat în Monitorul Oficial pentru a vedea că Ordonanţa este semnată şi avizată de ANRE” şi a precizat că schimbarea vine oricum pe cale naturală, în cazul ANRE, pentru că actualei conduceri îi expiră mandatul în această toamnă.

CITEȘTE ȘI Scandal în Energie. ANRE susține că Ordonanța pentru plafonări încalcă regulile europene / PNL cere demiterea de urgență a conducerii Agenției: Subminează statul român

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW