Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Ce țări au trimis trupe în România, în contextul războiului din Ucraina

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 2 martie 2022

În contextul războiului din Ucraina, mai multe țări au trimis soldați, echipamente militare sau avioane în România. Printre acestea se numără Statele Unite ale Americii (SUA), Franța, dar și Germania. De altfel, americanii au trimis militari în România încă dinainte ca Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, să decidă să invadeze Ucraina.

SUA

Statele Unite au trimis mai mulți militari și aeronave în România. Cel mai recent, două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat joi, 24 februarie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

De aici, acestea execută misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Anterior, la începutul lunii februarie, ajungeau în România primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care poartă denumirea Task Force (TF) Cougar. Administraţia Biden a decis transferul a aproximativ 1.000 de militari americani din Germania în România, pe când situația de la granița dintre Ucraina și Federația Rusia nu escaladaze într-un război.

Franța

Franța a anunțat la rândul său că va trimite 500 de militari în România. Luni, 28 februarie, au ajuns primele trupe franceze în România, iar marți, 1 martie, alți 135 de militari francezi și mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, conduși de colonelul Vincent Minguet, au sosit în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, alăturându-se celor deja sosiți în ultimele zile în România.

Germania

Germania, la rândul său, a trimis avioane de luptă în țară. Șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane efectuează misiuni în România. Trei astfel de aeronave au aterizat joi, 24 februarie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alăturându-se, astfel, celor trei aeronave germane care efectuează, din 17 februarie, misiuni în țara noastră.

De altfel, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, se află într-o vizită în România, urmând să se întâlnească miercuri, 2 martie, cu Vasile Dîncu la Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu.

Detaşamentul de soldați germani care a fost dislocat în România este format din aproximativ 75 de militari (piloţi şi personal tehnic), pe lângă cele 6 aeronave menționate anterior.

Detașamentul german execută, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române şi ai Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Italia

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că Forţele Aeriene Italiene au suplimentat numărul de avioane de luptă pe care le-au trimis în România pentru misiunile sub comanda NATO.

„Forțele Aeriene Italiene au suplimentat cu încă patru aeronave Eurofighter Typhoon detașamentul dislocat, din luna decembrie a anului trecut, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, ajungând, în acest moment, la opt aeronave de luptă.

Primele două avioane au aterizat duminică, 27 februarie, iar celelalte două au sosit marți, 1 martie, în baza de la Mihail Kogălniceanu”, potrivit MApN.

Foto: Facebook/ Ministerul Apărării

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com