Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ce prevede certificatul electronic COVID-19, asumat de Alexandru Rafila

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 21 decembrie 2021

Noul proiect de lege care prevede obligativitatea certificatului COVID-19 este complet diferit de proiectul care este blocat în prezent în Camera Deputaților. Acest nou proiect de lege este asumat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

News.ro a făcut rost de proiect, care prevede, între altele, că documentul se va numi certificat electronic COVID-19, și nu certificat verde, cum era botezat până acum.

Potrivit proiectului, documentul intră în vigoare și poate fi solicitat de angajatori (atât în sectorul public, cât și în privat) în cazul înregistrării unei creşteri săptămânale a numărului de cazuri confirmate la nivel naţional pe parcursul a trei săptămâni consecutiv.

„Obligaţia solicitării certificatului ELECTRONIC COVID-19 încetează în termen de 72 de ore de la data constatării îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

a) scădere timp de 3 săptamâni consecutive a numărului de cazuri la nivel naţional

b) incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile la nivel naţional este mai mică de 1 la mie”, arată sursa citată.

Soluția pentru persoanele nevaccinate și care trebuie să se testeze pentru a obține certificatul este acordarea gratuită a 15 vouchere pentru testare antigen rapidă.

Certificatul se eliberează pentru:

  • persoanele vaccinate cu cel puţin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare.
  • persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare.
  • persoanele infectate cu SARS-COV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“;
  • persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului;
  • persoanele testate cu test NAAT/PCR, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.

Angajatorii din sectorul privat care au maximum 10 angajați și nu efectuează activităţi de prestări de servicii care presupun interacţiuni directe cu clienţii sunt exceptați de la a cere angajaților săi certificatul COVID-19.

Sancțiuni

Proiectul de lege prevede și sancțiuni pentru neprezentarea documentului – suspendarea raportului de serviciu, contractului individual de muncă sau oricărui alt tip de contract în baza căruia îşi desfăşoară activitatea personalul.

Iar angajatorii care nu aplică legea și nu vor cere documentul vor fi sancționați cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

Actualul proiect, blocat în Camera Deputaților

Proiect de Lege privind certificatul verde, în forma inițială, prevede ca accesul la locul de muncă pentru angajații din sistemul de sănătate să fie permis doar pe baza certificatului verde digital al Uniunii Europene.

Prima cameră sesizată, Senatul, a respins proiectul de act normativ, căruia îi fuseseră adăugate mai multe amendamente prin care obligativitatea ar fi fost extinsă pentru toți bugetarii și angajații din sectorul privat care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, unde proiectul stagnează.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *