Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă, pe lista neagră a premierului: Ar trebui să iau bani, nu să dau

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 5 august 2021

Premierul Florin Cîțu îl critică pe Cătălin Drulă pentru execuția bugetară din primele șase luni ale anului 2021 și îi cere să îi prezinte planul de restructurare a CFR Călători, în contextul în care liderii USR PLUS sunt nemulțumiți de fondurile alocate pentru Ministerul Transporturilor la rectificarea bugetară. 

La Ministerul Transporturilor(…)ar trebui să iau bani, nu să dau”, a spus Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern de joi, 5 august, referitor la tensiunile legate de proiectul de rectificare bugetară ce a ajuns în spațiul public.

Deși Ministerul Transporturilor arăta că instituția are nevoie de fonduri suplimentare în valoare de 2,9 miliarde de lei pentru a doua jumătate a anului, premierul a avut altă idee și a acordat doar 322 de milioane de lei în plus, potrivit unui proiect de rectificare bugetară obținută de Main News.

Am văzut discuţii în spaţiul public despre rectificarea bugetară(…)Sunt aproape 20 miliarde lei care nu au fost cheltuite. În acelaşi timp, nu pot să iau în serios propuneri care vin de la ministere, de realocare de 40 miliarde lei când sunt 20 miliarde lei necheltuiţi(…)Vor fi alocate resurse la mai multe ministere şi am văzut informaţii care au ieşit în spaţiul public pe care le-am dat doar preşedinţilor de partid”, a declarat premierul.

Prim-ministrul a mai lansat un atac general la adresa miniștrilor din Guvern, fără să facă nominalizări.

Nu poţi spune că ai o execuţie foarte bună când ai bani alocaţi şi ai proiect cu execuţie zero în 6 luni de zile”, a adăugat Florin Cîțu.

În același timp, co-președinții USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, se vor întâlni joi la Guvern pentru a discuta cu premierul Florin Cîțu pe marginea rectificării bugetare, potrivit unor surse Main News.

Răspunsul ministrului Transporturilor

Cătălin Drulă i-a răspuns premierului Florin Cîțu, publicând analiza execuției bugetare a Ministerului Transporturilor pentru primele 7 luni din anul 2021.

Componenta fonduri europene: +21,5% față de 2020 la 7 luni. Ne menținem ținta de a absorbi toate cele 8 mld. lei alocate. Componenta fonduri naționale: peste 90% execuție – față de 70% în 2020 (3 mld lei față de 2,45 mld lei)”, arată Cătălin Drulă, printr-un mesaj pe Facebook.

Ministrul USR PLUS susține că instituția pe care o conduce a atins „recorduri istorice” privind execuția bugetară pe fonduri europene și naționale.

Până la urmă, varianta de rectificare, sub solicitarea Ministerului Transporturilor, vine din teama că nu am cheltui acești bani? Sau tocmai, că i-am cheltui? Eu garantez că vom cheltui banii solicitați”, este răspunsul lui Cătălin Drulă la atacurile lui Florin Cîțu.

Drulă susține că a preluat companiile din domeniul feroviar și de metrou cu mari pierderi și datorii la sfârșitul anului 2020, dar că, pe parcursul anului 2021, a reușit să echilibreze situația, deși ar mai fi nevoie de o „injecție de capital în contul datoriilor istorice”:

Sistemul feroviar: A fost subfinanțat și decapitalizat zeci de ani; În 2020 și 2021 a primit lovitura suplimentară a pandemiei cu pierderile de venituri aferente; Orice proces de reformă și restructurare, fără o capitalizare corespunzătoare, rămâne doar o dorință; Are nevoie de capitalizare – investiții în echipamente, linii, trenuri și modernizare de procese + stingerea datoriilor istorice; Am început acest proces, dar el nu poate funcționa fără finanțare”, potrivit sursei citate.

Cele 2,9 miliarde de euro cerute în plus de Ministerul Transporturilor la rectificarea bugetară ar urma să acopere următoarele cheltuieli:

  • Creșterea alocărilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere și feroviare. Am făcut record de absorbție anul acesta și pe întreținere;
  • Consecința eventualei nealocări: frânarea programului de asfaltări, marcaje, reparații ale drumurilor, precum și a celor de înlocuire la rând (reînnoire) la calea ferată; –
  • Plata reducerilor legale la transportul cu trenul și metrou pentru elevi, pensionari, veterani. Suma alocată la începutul anului de 350 de mil de lei este insuficientă. În 2019 s-au plătit 685 mil lei, iar în 2020 s-au plătit 450 mil lei (an de pandemie cu lockdown).
  • Consecința eventualei nealocări: pagubă de sute de milioane în bugetul CFR Călători și al celorlalți operatori privați, care au acordat conform legii aceste reduceri. Poate duce inclusiv la intrarea în incapacitate de plată.
  • Plata sentințelor judecătorești pentru proiecte de acum 5-10 ani, titluri defintive, executorii (“claim-uri”).
  • Consecința eventualei nealocări: poprire pe conturile CNAIR, blocarea programelor de întreținere, blocarea proiectului Lugoj-Deva lot 2 (sector Margina-Holdea/Coșevița, tunelurile “urșilor”).
  • Plata ajutoarelor de stat “COVID” cu aprobarea Comisiei Europene pentru pierderile de venituri ale companiilor de transport cauzate de pandemie (astfel de ajutoare a fost acordate în celelalte state membre pentru a compensa pierderile).
  • Consecința eventualei nealocări: incapacitate de plată în sistemul feroviar, riscuri la plata salariilor, neplata furnizorilor etc.

Ia amploare rivalitatea politică

Relația dintre Florin Cîțu și Cătălin Drulă s-a răcit la începutul lunii aprilie, când premierul l-a demis din funcția de ministru al Sănătății pe Vlad Voiculescu, colegul lui Drulă de partid, decizie ce putea duce chiar la ruperea coaliției de la guvernare. Atunci, Drulă l-a numit „zombie politic” pe Florin Cîțu, catalogând demiterea fostului ministru al Sănătății drept un gest iresponsabil.

Actualul ministru al Transporturilor a fost pus la zid imediat de liderii Partidului Național Liberal, iar Ludovic Orban și Florin Cîțu au avertizat public că nu vor mai accepta o nouă ieșire similară.

În cazul scandalului de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), deși Cătălin Drulă anunțase desființarea ARSVOM, premierul Florin Cîțu și ministrul de Interne Lucian Bode au precizat după o lună că Agenția va fi transferată, de fapt, în subordinea Ministerului de Interne.

Ultimele înțepături dintre cei doi oficiali ai Guvernului au venit în urma declarațiilor controversate făcute săptămâna trecută de Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători numit în funcție chiar de Cătălin Drulă.

Premierul Florin Cîțu a profitat de gafa șefului CFR Călători, iar, printr-o postare pe Facebook, i-a transmis indirect ministrului Transporturilor că Vizante ar fi trebuit demis din funcție.

Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris premierul pe Facebook.

Întrebat, vineri, 30 iulie, dacă îl va demite pe directorul de la CFR Călători, ministrul Transporturilor a afirmat că „actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o greșeală de moment”, adăugând că subiectul s-a încheiat în momentul în care Ovidiu Vizante și-a cerut scuze public pentru declarațiile nefericite.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *