Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă, despre demolarea spațiilor comerciale de la metrou: Un cartel se destructurează cu ranga

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2021

După ce Metorex a demarat acțiunea de desființarea a spațiilor comerciale din stațiile de metrou, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a amintit că acestea erau administrate ilegal, încă din anul 2018, de către firma sindicatului condus de Ion Rădoi. 

În plus, ministrul a precizat că există mai multe evaluării ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență potrivit cărora aceste construcții periclitează siguranța la incendiu.

„Legea este lege și unde e lege nu e tocmeală. Metrorex a început eliberarea acelor spații comerciale care ocupau domeniul public ilegal. Acele construcții provizorii sunt ilegale. Nu au autorizație de construire sau alt aviz. Nu au dreptul legal de a ocupa acel domeniu public. A existat un contract nefericit, care a ajuns la termen în anul 2018. De aproape trei ani acele spații sunt ocupate fără drept. Sunt nenumărate rapoarte ale ISU și ale serviciilor specializate din Metrorex, care identifică ca problemă de siguranță la incendiu amplasarea acestor spații comerciale”, a declarat Cătălin Drulă, la finalul ședinței de Guvern.

Cătălin Drulă a ținut să îl felicite pe directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, care s-a implicat efectiv în demolarea unui astfel de spațiu din stația Ștefan cel Mare.

„Mulțumesc directorului general al Metrorex, Ștefan Paraschiv. Am văzut comentarii despre folosirea de către directorul general a unei răngi. Un cartel se destructurează cu ranga”, a adăugat ministrul.

CITEȘTE ȘI: Sindicatul Metrorex se apără: Nicio stație de metrou nu are autorizație ISU. 80% dintre spațiile comerciale aparțin firmei Sindomet Servcom

Context

După ce conducerea Metrorex a dat un ultimatum firmei Sindomet Servcom, deținute de Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou, să elibereze spațiile comerciale din stații, mai mulți sindicaliști au blocat ilegal activitatea metroului în București. În urma unor discuții purtate la sediu Prefecturii București, s-a convenit ca circulația să fie reluată și continuarea negocierilor în zilele următoare.

CITEȘTE ȘI: Cine controlează sindicatul care a blocat circulația metrourilor/ Firma gestionată de sindicat, profit de peste 6 milioane de lei, în 2019 DOCUMENTE

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com