Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor speciale / Propunerea legislativă se reîntoarce la Senat

By news.ro , in Stirile zilei , at 26 iunie 2023

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor speciale. Acesta se va întoarce însă la Senat, deoarece „amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic”, faţă de forma pe care a adoptat-o camera superioară.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, acest proiect de lege, cu 196 de voturi „pentru”, 32 de voturi „împotrivă” şi 14 abţineri.

„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, arată raportul favorabil adoptat de către Comisia de finanţe şi Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Schimbările vizate au în vedere calcularea pensiilor de serviciu, plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii