Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


BREAKING Klaus Iohannis a convocat CSAT. Riscurile implicării unor forțe străine în alegeri, pe agenda întâlnirii

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 27 noiembrie 2024

Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află „analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, a transmis Administrația Prezidențială.

Călin Georgescu a reușit să se califice în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, spre surprinderea tuturor, în condițiile în care sondajele de opinie nu-l dădeau nici pe departe printre favoriți. Cum a fost posibil așa ceva? O explicație pentru această dilemă s-ar putea găsi pe platforma TikTok. Potrivit HotNews.ro, de la începutul lunii noiembrie, zeci de influenceri din România au fost implicați într-o campanie extrem de bine coordonată pe TikTok în favoarea unui „candidat ideal la prezidențiale”. Acesta nu a fost numit, dar a fost descris sub un hashtag comun #echilibrușiverticalitate. Expert Forum spune că este vorba despre Călin Georgescu.

Filmările cu #echilibrușiverticalitate au făcut 2,4 milioane de vizualizări pe TikTok, conform organizației Expert Forum. Campania de pe TikTok a fost derulată prin intermediul unei platforme de publicitate, Fame Up, fondată de Ionuț Pătrășcoiu. Din septembrie 2024, până în luna noiembrie inclusiv, hashtag-ul #călingeorgescu a câștigat 120 de milioane de vizualizări pe rețeaua de socializare, potrivit Expert Forum. TikTok pretinde că nu acceptă reclame politice plătite, potrivit propriei politici de conținut afișate pe site.

CITEȘTE ȘI: Doi influenceri recunosc că au fost plătiți pentru campania pe de pe TikTok a lui Călin Georgescu. Candidatul la președinție nu a declarat la AEP absolut nicio cheltuială 

Comentarii