Sunday, April 28, 2024
Jurnalism corect


Autostrada Transilvania: Licitația pentru Suplacu de Barcău – Chiribiș, suspendată

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 15 martie 2023

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a suspendat licitația pentru proiectarea și execuția, respectiv pentru finalizarea lotului Suplacu de Barcău – Chiribiș, în lungime de 26,35 km, din Autostrada Transilvania, după ce funcționarii responsabili nu au răspuns în timp util solicitărilor de clarificări primite de la potențialii ofertanți.

Lucrările au fost începute aici în urmă cu aproape 20 ani de către firma Bechtel în baza celebrului contract încheiat de guvernul Năstase. După ani la rând în care ba s-a lucrat, ba s-a stat, statul român a reziliat înțelegerea cu firma americană și încheiat un nou contract cu spaniolii de la Corsan-Corviam. Nici de data aceasta nu a fost cu succes pentru că șantierul abandonat de Bechtel a rămas nemișcat.

Ulterior a fost lansată o nouă licitație, câștigată inițial de firma Erbașu, însă rezultatul a fost contestat în instanță de către Selina, care a avut câștig de cauză. Cu toate acestea, CNAIR nu a mai încheiat contractul cu constructorul din Oradea, invocând probleme legate de ofertă.

O nouă încercare de atribuire

Acum compania de drumuri caută un nou constructor pentru cei 26 km între Suplacu de Barcău și Chiribiș. Firmele interesate au termen până pe 15 martie să depună oferte. Valoarea estimată a achiziției este de 937 milioane lei fără TVA, aceasta fiind aproape dublă față de cea propusă la licitația precedentă, motivul fiind legat de explozia prețurilor la materiale.

Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 18 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor.

Comentarii