Saturday, July 2, 2022
Jurnalism corect


Asociația Pro Infrastructură: Metroul din Cluj-Napoca este în prezent blocat în incompetență și birocrație

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 noiembrie 2020

Probleme la Cluj-Napoca în realizarea primei magistrale de metrou a orașului. Asociația Pro Infrastructură (API) a acuzat municipalitatea că riscă să piardă finanțare europeană a proiectului din cauza întârzierilor de natură birocratică.

„Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca evaluat la un miliard de euro este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene. Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca aflat în etapa studiului de fezabilitate este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022”, susține API.

Asociația a criticat Primăria Cluj-Napoca pentru că a solicitat pentru realizarea forajelor geotehnice numeroase documente inutile, fapt ce ar fi generat întârzieri.

Ei bine, primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat.

Totodată, ONG-ul susține că întârzierea de până la 6 luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022, ceea ce ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR.

Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din…

Publicată de Asociația Pro Infrastructură pe Duminică, 22 noiembrie 2020

 

Sursa foto: transilvaniareporter.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com