Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, la spital, cu grave probleme cardiace

By news.ro , in Stirile zilei , at 15 ianuarie 2024

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost adus, luni, cu elicopterul SMURD de la Suceava la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, acuzând probleme cardiace.

Înaltul prelat a ajuns iniţial la Spitalul Judeţean Suceava, fiind transferat ulterior cu elicopterul SMURD la Iaşi.

ÎPS Calinic a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi.

Potrivit unor surse medicale, înaltul prelat ar fi suferit un bloc atrioventricular şi necesită îngrijiri într-o clinică de specialitate.

ÎPS Calinic are 66 de ani şi a fost întronizat arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pe 26 iulie 2020.

Comentarii