Friday, February 21, 2020
Jurnalism corect


ANI: Primarul Cătălin Cherecheș nu poate justifica o avere de 2,7 milioane de lei/ Reacția edilului

By Redactia , in Justitie , at 1 iulie 2019 Etichete: , , , ,

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate de 2.741.026 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.

În aceste condiții, ”Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cătălin Cherecheș”, se arată într-un comunicat al Agenției.

UPDATE: Cherecheș acuză presiuni ale conducerii ANI și SRI

În replică, edilul susține că dosarul este rezultat al unor presiuni.

„Îmi exprim regretul față de doamna care lucreaza la ANI, că a fost pusă în această situație și știu presiunile asupra ei, atât din conducerea ANI, cât și din zona de conducere a unei alte entități, vorbesc de SRI.

La un moment dat, actualul director, domnul Hellvig, considera că eu am avut un rol de a i se realiza lui de către ANI un dosar. Considera că eu am fost la baza acestei proceduri. Am avut discutii concrete (n.r cu Eduard Hellvig), mi s-a si transmis când a fost nominalizat și votat director al SRI”, a declarat Cătălin Cherecheș la Antena 3.

Citeste si:  UPDATE: CCR a amânat, pentru a șasea oară, o decizie față de modificările Codurilor penale/Un nou termen a fost stabilit pentru mâine

Împrumut de 500.000 de euro

De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 de euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată.

Nu a dat nicio explicație

Deși Cherecheș a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază, adică acela de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, precum și despre existența diferențelor semnificative, primarul nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. ”Precizăm că Agenția a transmis în atenția persoanei evaluate două solicitări de a prezenta date sau informații relevante”, se mai arată în comunicatul ANI.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *