UPDATE: USR-PLUS amână începerea campaniei de strângere de semnături pentru Dan Barna. Vor avea loc noi negocieri

UPDATE:
Alianţa USR-PLUS a amânat lansarea campaniei de strângere de semnături pentru candidatul la prezidenţiale, Dan Barna. Decizia vine în contextul în care USR-PLUS a adoptat Protocolul alianţei politice sâmbătă seară, însă fiecare partid a venit cu condiţii care urmează să fie negociate, au declarat surse politice pentru mediafax.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a decis continuarea alianţei cu partidul lui Dacian Cioloș (PLUS) pentru alegerile prezidențiale, dar și pentru locale și parlamentare. Într-un mesaj transmis pe facebook, Dan Barna spune ca Alianța se dorește a fi o alternativă credibilă la partidele tradiționale.
„Ne respectăm promisiunea de a construi o alternativă credibilă, la partidele tradiţionale. USR PLUS este alianţa care va schimba un sistem ce a eşuat. Două milioane de oameni au votat această alianţă pe 26 mai şi au crezut în această alianţă, nu putem să îi dezamăgim. Încă de la formare, alianţa USR PLUS a avut un obiectiv pe termen lung. Vrem să mergem împreună la toate alegerile care urmează – prezidenţiale, locale şi parlamentare. Obiectivul nostru este că câştigăm alegerile şi să dăm României preşedintele şi un guvern onest şi competent”, a mai scris Barna.
Campania de strângere de semnături pentru candidatul la prezidențiale al alianței USR-PLUS va începe astăzi, 4 august. Alianța îl susține pe Dan Barna.
Foto: INQUAM PHOTOS/ George Călin