JustitieStirile zilei

Problema completurilor specializate ale ÎCCJ, tranșată de CCR într-o nouă formulă

CCR a amânat, miercuri, a cincea oară, pronunțarea privind completurile specializate ale ÎCCJ. Situația va fi tranșată de CCR într-o nouă formula, pe 3 iulie, urmând ca trei actuali judecători să fie înlocuiți.

Sesizarea a fost formulată de Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților.

În sesizare se menţionează că nu toate cauzele de la ÎCCJ au fost analizate de completuri specializate în corupţie, desi acestea erau obligatorii. Pe de altă parte, ÎCCJ susţine că acestea nu sunt obligatorii şi că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor nu avea atribuţii în sesizarea ÎCCJ.

Florin Iordache a sesizat CCR în perioada în care a preluat, temporar, atribuţiile de preşedintele al Camerei Deputaţilor de la Liviu Dragnea.

Problema completurilor specializate a fost ridicată în procesul lui Liviu Dragnea, fiind motiv de apel. Judecătorii l-au condamnat definitive pe fostul lider PSD la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Specialiști din sistemul judiciar spun că Liviu Dragnea nu va putea contesta decizia de condamnare în cazul unei admiteri a sesizării de către CCR, întrucât o contestație în anulare ar putea viza doar ultima sentință dispusă, adică cea dispusă de completul de 5 judecători.

 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button