PoliticStirile zilei

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni din nou cu Donald Trump, pe 20 august

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale americane, președintele Donald Trump îl va primi pe  Klaus Iohannis la Casa Albă, marți, 20 august 2019. 

În cadrul întâlnirii dintre cei doi șefi de stat vor fi discutate teme legate de provocările de securiatate cu care se confruntă atât România, dar și Statele Unite.

Ulterior apariției informației, Administrația Prezidențială din România a transmis un comunicat oficial:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august a.c. o vizită la Washington D.C., la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump.

Astfel, marți, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Președintele Statelor Unite ale Americii.

Cu prilejul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic și dinamic dintre România și Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar și economic.

Președintele României va evidenția, și cu această ocazie, faptul că țara noastră va continua să fie un partener strategic solid și un aliat responsabil și de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre prioritățile politicii externe a României fiind consolidarea relației transatlantice și a securității spațiului euroatlantic.

 

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button