Stirile zilei

Ce își dorește Rusia de la negocierile de pace? Cristian Diaconescu: „Să-şi împingă sursa de ameninţare”

Cristian Diaconescu, șeful Cancelariei Prezidențiale, a avertizat miercuri seară că actualul context geopolitic este extrem de tensionat, iar negocierile dintre Rusia și Statele Unite ar putea avea un impact semnificativ asupra echilibrului de securitate global. El a subliniat că Moscova urmărește retragerea garanțiilor NATO pentru statele care au aderat după 1997, ceea ce ar putea afecta direct România și alte țări din regiune.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată (…) În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Federației Ruse și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte strategice, politice de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru generarea unor divizări în relația transatlantică”, a declarat Cristian Diaconescu la Antena 3.

Oficialul român a avertizat că situația este volatilă și că „se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi”.

În opinia sa, americanii au participat la discuțiile cu Rusia pentru a transmite un mesaj clar și a încerca să determine Moscova să accepte un dialog mai deschis în ceea ce privește criza din Ucraina. Abordarea Washingtonului a fost una pragmatică, bazată pe împărțirea responsabilităților între SUA și partenerii europeni.

Rusia vrea redefinirea garanțiilor NATO

Diaconescu a explicat că obiectivul Rusiei este ca NATO să retragă garanțiile de securitate pentru țările care au aderat după 1997, ceea ce ar însemna că state precum România, Polonia sau țările baltice ar pierde protecția Alianței. Această schimbare ar plasa aceste țări într-un context de negociere asemănător cu cel de la Yalta, fără ca ele să fie parte activă în decizii.

„Așteptările lor țin de faptul că, la un moment dat, SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci, noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e exprimarea lor”, a precizat Diaconescu.

El a adăugat că Rusia își dorește ca NATO să-și reducă prezența în regiune pentru a-și rezolva problemele de securitate strategică și pentru a împinge mai departe ceea ce consideră a fi amenințările la adresa sa.

Putin salută discuțiile cu SUA, dar Ucraina rămâne în afara negocierilor

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că negocierile ruso-americane desfășurate în Arabia Saudită au avut rezultate pozitive. El a insistat că Ucraina nu va fi exclusă din viitoarele discuții de pace, aceasta fiind prima sa reacție oficială după întâlnirea de marți de la Riad.

Cu toate acestea, nici Ucraina, nici guvernele europene nu au fost invitate la aceste discuții, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la posibilitatea ca Washingtonul și Moscova să ajungă la o înțelegere care să nu țină cont de interesele aliaților europeni.

Putin a afirmat că Rusia nu a refuzat niciodată dialogul cu Europa sau cu Kievul, dar că aceste părți au fost cele care au evitat să discute cu Moscova.

foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Articole Recomandate

Back to top button