Stirile zilei

Călin Georgescu și George Simion apar împreună pentru prima dată în campanie – VIDEO

În noaptea de sâmbătă spre duminică, liderul AUR și candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, a fost prezent la slujba de Înviere alături de Călin Georgescu. Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro chiar de George Simion, fără ca acesta să ofere detalii suplimentare despre locație.

Postul de televiziune Realitatea Plus anunțase anterior că cei doi urmau să participe împreună la ceremonia religioasă, organizată la o „mănăstire din Ardeal”, fără a menționa însă numele acesteia. Pe rețeaua TikTok circulă o filmare în care George Simion apare în mijlocul mulțimii, dar prezența lui Călin Georgescu nu este clar vizibilă în imagini.

@iamturtlegeeCalin Georgescu si George Simion impreuna la Slujba de Inviere. Hristos a Inviat, romanilor! 🐇🥚🇷🇴

♬ original sound – MrTGee

Contactat duminică, George Simion a confirmat participarea comună la slujba pascală, spunând că a fost prezent „alături de Călin Georgescu la slujba de Paște, la o mănăstire din Ardeal”, dar a refuzat să ofere informații despre locul exact.

Aceasta este prima apariție publică în care cei doi sunt asociați direct de la începutul oficial al campaniei electorale, pe 4 aprilie. După ce Curtea Constituțională a României a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu, George Simion și Anamaria Gavrilă, lidera formațiunii POT, și-au înregistrat candidaturile pentru funcția de președinte al României, în urma unei întâlniri pe care au avut-o cu Georgescu. Ulterior, Anamaria Gavrilă s-a retras din cursă, astfel încât George Simion a rămas singurul reprezentant al alianței pe buletinul de vot.

foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Articole Recomandate

Back to top button