Wednesday, April 8, 2020
Jurnalism corect


ANALIZĂ | Cum a devenit imposibilul regulă, în încercarea de a scăpa de coronavirus. Dosare pentru ieșitul din casă și apropierea de oameni, cumpărături sub supraveghere | COVID-19 a închis România

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 27 martie 2020 Etichete: , , ,

Dacă în luna februarie, oricăruia dintre noi i s-ar fi zis că, în doar câteva săptămâni, în România vei avea dosar penal pentru că ieși din casă fără să ai voie sau pentru că stai prea aproape de omul de lângă tine, am fi spus, probabil, că este o glumă. Cum ne-am fi putut gândi, în 2020, că vom merge după pâine cu declarație pe proprie răspundere în buzunar? Nici vorbă să ne fi gândit că se poate întâmpla așa ceva. Totul ar fi părut, atunci, un abuz de nedescris. Dar pandemia de coronavirus a demonstrat că, în vremuri neobișnuite, imposibilul devine posibil. Și chiar necesar. Eforturile de a limita răspândirea au dus la instaurarea stării de urgență pe teritoriul întregii țări și la măsuri fără precedent. Cu cât le vom respecta mai mult și mai mulți, vom scăpa de ele mai repede.

Paradoxul drepturilor restrânse în mod justificat

Ideea restrângerii în mod justificat a libertății de circulație, de exemplu, poate părea un paradox. În contextul crizei pe care noul virus a provocat-o, însă, măsura este chiar necesară, după cum au explicat specialiștii, în ciuda criticilor lansate de o parte a societății.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat notificarea Secretariatului General al Consiliului Europei cu privire la măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență pe teritoriul României. Notificarea este o procedură care decurge din statutul României, de Parte Contractantă la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cadrul procedurii de notificare a Secretarului General al Consiliului Europei, România a transmis textul Decretului nr 195 din 16 martie 2020, precum și traducerea sa în limba engleză. Prin punerea la dispoziția Consiliului Europei a întregului text al Decretului au fost furnizate informațiile necesare privind drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se limitează în scopul exclusiv al gestionării crizei generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, drepturi explicit menționate în cuprinsul art. 2 al Decretului Prezidențial. Totodată, notificarea a inclus informații privind contextul instaurării stării de urgență, fiind subliniat caracterul excepțional al măsurilor luate, care privesc limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și durata pentru care a fost decretată starea de urgență”, a transmis GCS.

Măsurile fără precedent vin la pachet cu sancțiuni dure pentru cei care nu le respectă.

Numărul dosarelor de zădărnicire a combaterii bolilor a crescut semnificativ în luna martie. Dacă la începutul lunii erau doar opt, acum sunt aproape 200.

În plus, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care a crescut pedepsele pentru cei care nu respectă măsurile , cum ar fi carantina sau izolarea. Pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare dacă o persoană care nu respectă măsurile amintite infectează o altă persoană, iar aceasta din urmă își pierde viața. CITEȘTE MAI MULTE AICI.

În instanțe, de pildă, vor fi trimise inclusiv la combinezoane, botoșei și bonete, după cum mainnews.ro a dezvăluit AICI.

Anchetă pentru statul prea aproape

Pentru limitarea răspândirii noului virus este necesară păstrarea unei distanțe între persoane. A apărut deja cel puțin o anchetă deschisă tocmai pentru că această regulă nu ar fi fost respectată.

S-a întâmplat în Aiud, acolo unde, în urma unei plângeri, procurorii au deschis un dosar penal ca urmare a unei ședințe care a avut loc chiar în primărie, pe 19 martie. CITEȘTE MAI MULTE AICI.

În București, oamenii legii cercetează o glumă a unui bărbat căruia actuala criză i s-a părut, probabil, amuzantă. Mai exact, anchetează circumstanțele în care, îmbrăcat într-un costum artizanal din frunze asemănător unui tufiș, el ar fi speriat trecătorii ieșindu-le brusc în față, ba mai mult, ar fi sărit în fața unei persoane și i-ar fi tușit în față de la o distanță de câțiva metri, provocându-i panica, în contextul răspândirii coronavirusului. Mai multe detalii, AICI.

Iar lista poate continua. Înainte de izbucnirea crizei COVID-19, astfel de anchete ar fi părut și ele glume. Acum, însă, sunt cât se poate de serioase pentru că riscul răspândirii acestui virus este foarte mare.

România închisă

Eforturile depuse de autorități au ajuns până în punctul în care a fost stabilit program pentru ieșitul din casă în cazul persoanelor care au peste 65 de ani.

În plus, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței miliare 3, nimeni nu mai poate ieși din locuință fără să demonstreze că merge la serviciu sau la magazin. Celelalte excepții, puține la număr, sunt detaliate AICI.

Avocat: Regulile, mai importante decât de obicei

Avocatul Adrian Cuculis a analizat măsurile impuse de autorități. Potrivit acestuia, trebuie să ținem cont de reguli mai ales în această perioadă.

Multe dintre măsurile pe care le vedem noi au fost necesare și sunt instituite prin ordine militare în condițiile în care suntem în stare de urgență, decretată după 20 de ani în România. Nu trebuie să luăm în derâdere niciun fel de sfat, de aviz pe care ni-l dau autoritățile și cu atât mai puțin să încălcăm acele ordine militare. (…) Autoritățile nu sunt absurde pentru că au scos pe stradă atâția polițiști. (…) În condițiile în care avem de-a face cu un inamic nevăzut, regulile acestea de protecție civilă, personală și a celor din jurul nostru sunt mai importante decât de obicei”, a declarat avocatul Adrian Cuculis pentru mainnews.ro.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW