Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Amnistierea plagiatorilor, prevăzută în noul pachet de legi ale educației

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 25 iulie 2022

În plin scandal al plagiatului în țara noastră, în centrul căruia se află prim-ministrul Nicolae Ciucă, noul pachet de legi ale educației permite titularilor titlului de doctor să renunțe „prin act unilateral de voință” la titlul academic, fără să invoce vreun motiv și fără să sufere vreo repercusiune, arată publicația specializată Edupedu.ro.

Conform sursei citate, persoanele care vor vrea să renunțe la titlul științific vor trebui să solicite școlii doctorale care a acordat distincția academică retragerea titlului, instituția fiind obligată să ia act.

Aceeași procedură este valabilă și pentru titlurile acordate prin ordin al ministrului Educației, dar în acest caz solicitarea se face la minister.

„(7) Titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunța la titlul obținut prin act unilateral de voință. Acesta solicită în scris IOSUD [școala doctorală – N.Red.] renunţarea la titlul în cauză, IOSUD având obligația să ia act de renunţarea la titlu și se adresează instanței de contencios administrativ în vederea constatării renunțării la titlul de doctor, sub condiția ca solicitantul să atașeze cererii diploma în original, însoțită de anunțul în Monitorul Oficial cu privire la renunțarea la titlul de doctor.

(8) Pentru titularii titlului de doctor acordat prin ordin al ministrului educației, procedura prevăzută la alin. (7) se efectuează în raport cu Ministerul Educației, care se adresează instanței de contencios administrativ în vederea constatării renunțării la titlul de doctor, sub condiția ca solicitantul să atașeze cererii diploma în original, însoțită de anunțul în Monitorul Oficial cu privire la renunțarea la titlul de doctor”, se arată în proiectul de lege.

Astfel, actul normativ nu conține nicio prevedere cu privire la recuperarea de către stat a banilor investiți în persoanele care ar renunța la titlul de doctor, obținut cu finanțare de la buget. Nu este clar nici ce se întâmplă cu sporurile încasate deja de titularii titlului științific de doctor care ar renunța la acesta, mai arată sursa citată.

Instituția care ar trebui să analizeze teza premierului Ciucă, propusă pentru desființare

Mai mult, în noul pachet de legi ale educației, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), singura instituție care poate în prezent retrage un titlu de doctor pe motiv de plagiat, este propusă pentru a fi desființată.

Atribuțiile acestei instituții, care are astăzi rol cheie în stabilirea verdictelor de plagiat, ar urma să fie transferate la nivelul universităților, potrivit articolului 157 din proiectul legii.

Înființată în anul 1995, CNATDCU are din anul 2015 atribuții privind verificarea tezelor de doctorat, ca urmare a unor sesizări. Tot astfel de sesizări ar fi trebui să stea la baza analizării tezei de doctorat a prim-ministrului Nicolae Ciucă, care potrivit unei investigații realizate de jurnalista Emilia Șercan, este plagiată.

Totuși, în pofida faptului că președintele forului, Mircea Dumitru, și-a exprimat public suspiciunile legate de faptul că teza premierului ar fi plagiată, aceasta nu a ajuns încă să fie discutată. Potrivit G4Media, judecătorul Marius Iosif a anulat, în primă instanță, la cererea premierului, toate sesizările legate de teza respectivă. Ulterior, după ce aceeași publicație a relatat despre trucarea procesului de repartizare aleatorie a dosarului, Curtea de Apel București a anunțat declanșarea unei anchete interne.

„Premierul este un susținător al educației, al performanței în educație și al echității în educație. Evident că un premier responsabil se uită la impactul financiar. Dar, în momentul în care a înțeles importanța acestor obiective și că nu este vorba de un impact de 36 de miliarde de lei, care să intre în 2023, ci că el va intra gradual în funcțiune până în 2027, a validat total, inclusiv în ședința de guvern. Premierul este cel care a propus într-o modalitate foarte hotărâtă adoptarea în primă lectură, ce-i drept, a acestor două proiecte de lege“, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe 13 iulie 2022, după ședința de Guvern în care au fost prezentate, în primă lectură, proiectele legilor educației, care se află acum în dezbatere publică.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/amnistierea-plagiatorilor-prevazuta-in-noul-pachet-de-legi-ale-educatiei/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *