Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Amendamentele Ciucă-Bode, adoptate de Camera Deputaților. Închisoare pentru tulburarea liniștii publice


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 177 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă şi o abţinere, un proiect de lege de modificare a Codului Penal, depus de Nicolae Ciucă (premier) și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne care prevăd pedepse mai aspre pentru infracţiunile de ultraj şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Bode.

Astfel, Camera Deputaților a decis:  fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În prezent, tulburarea liniștii publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Pedepse mai aspre  pentru ultraj și violență

Deputații au decis, astăzi, 17 mai,  ca faptele de ultraj comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Totodată, meninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. Opoziția a anunțat că va ataca aceste modificări la Curtea Constituțională, deoarece ar limita „dreptul de a protesta”, potrivit surselor Main News. Ministrul Bode susține, însă, că modificarea legii are rolul de a preveni violența și nu „încurcă” persoanele care doresc să se exprime liber, dar pașnic.

„În niciun caz nu este o lege împotriva celor care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice, ci va oferi cadrul necesar pentru întărirea autorității statului, care să sancționeze mai dur acele infracțiuni, mai ales în forma lor agravantă, care aduc atingere integrității fizice a persoanelor”, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW