Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Alexandru Rafila, precizări despre testarea în masă a românilor: Vor fi probabil zeci de mii de testări

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 11 mai 2020 Etichete: , , , ,

Președinte al Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune cel mai probabil populația va începe să fie testată în a doua jumătate a lunii iunie și în iulie.

“E vorba de un studiu de seroprevalență, seroepidemiologic, care se va face la nivel național. Metodologia adoptată este a OMS și vor exista consultări în această săptămână, încât planul care a fost pus la punct de colegii de la INSP să poată să fie dezbătut împreună cu experții OMS și eventual corectat dacă sunt cumva lucruri care ar putea fi îmbunătățite.

În cursul lunii iunie probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu iar în a doua parte a lunii iunie, luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil o să fie niște zeci de mii de teste la nivel național”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.

Rafila spune că în acest fel evoluția bolii poate fi evaluată mai bine.

“Ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică și valoare științifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, pentru că sunt teste încă aflate la avizare la Agenția europeană de profil, care să poată să ne dea răspunsurile la întrebările pe care le avem: ce procent din populație a trecut prin boală, să știm această situație la nivel regional, la nivel local și să putem să apreciem eventualele evoluții ale bolii, în funcție de localitate și să putem să facem și un studiu comparativ, de exemplu, cu ce se va înregistra la anul”, a declarat Rafila.

Potrivit profesorului de microbiologie, este recomandat ca testele să fie unele de bună calitate.

“Aceste studii nu se fac, de obicei, o singură dată. Se fac periodic, încât să vezi trendul evolutiv al imunizării populației și este foarte important să ai teste de bună calitate care să nu dea rezultate fals-pozitive sau fals-negative și să-ți dea indicații foarte clare legate de acest fenomen.

Sperăm să-l facem în momentul în care va descrește numărul de cazuri. Asta este recomandarea. Nu se face atunci când ne aflăm în creștere sau în platou. Se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Alexandru Rafila.

Vezi și Când va începe testarea națională? Răspunsul dat de Ministrul Sănătății

Sursa: Facebook

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/alexandru-rafila-precizari-despre-testarea-in-masa-a-romanilor-vor-fi-probabil-zeci-de-mii-de-testeor-fi-probabil-zeci-de-mii-de-teste/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/alexandru-rafila-precizari-despre-testarea-in-masa-a-romanilor-vor-fi-probabil-zeci-de-mii-de-testeor-fi-probabil-zeci-de-mii-de-teste/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW