Wednesday, July 3, 2024
Jurnalism corect


PSD Constanţa, sesizare de vot multiplu la o secţie din Murfatlar / Unui alegător i-ar fi fost înmânate trei buletine de vot de acelaşi fel

By news.ro , in Stirile zilei , at 9 iunie 2024

Partidul Social Democrat Constanţa a făcut o sesizare de vot multiplu la o secţie de votare din Murfatlar. Astfel, unui alegător i-ar fi fost înmânate trei buletine de vot de acelaşi fel, a votat pe toate şi le-a introdus în urmă. Biroul Electoral Judeţean Constanţa face verificări în acest caz.

„În această dimineaţă, la ora 08:04, Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa a apelat 112 pentru a sesiza un caz de «vot multiplu» în localitatea Murfatlar, secţia de votare nr.304, infracţiune conform legislaţiei electorale. Un alegător a primit trei buletine de vot de acelaşi fel, le-a ştampilat cu ştampila «VOTAT»şi le-a introdus in urna de votare corespunzătoare”, au transmis reprezentanţii PSD Constanţa.

Ei au solicitat oprirea procesului de votare şi constatarea infracţiunii.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Constanţa, Vlad Jipa, a anunţat că BEJ face verificări în acest caz.

„La secţia 304 avem o potenţială infracţiune electorală. Au fost înmânate unui alegător trei buletine de vot din aceeaşi categorie, a votat şi a fost lăsat să le introducă pe toate în urna de vot. Facem verificări”, a declarat Vlad Jipa.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW