Wednesday, July 3, 2024
Jurnalism corect


Al doilea tren de metrou Alstom destinat M5 a ajuns în Depoul Berceni

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 iunie 2024

Compania Alstom a livrat către Metrorex cel de-al doilea tren de metrou de tip „Metropolis” dintre cele 13 unități comandate de statul român pentru Magistrala M5 Drumul Taberei. 

„Al doilea tren Metropolis a sosit azi-noapte la Depoul Berceni. Trenul denumit ’Ilfov’ face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5. ’Giurgiu’, primul tren sosit în București, se află deja în faza de teste specifice. Noile trenuri Metropolis au prevăzute dotări de ultimă generație, precum: camere de supraveghere interioare și exterioare, instalații de răcire și dezumidificare a aerului, folie antigrafitt”, a transmis Metrorex.

Întârzieri cu livrarea noilor trenuri de metrou

După ce au îndurat 10 ani până la inaugurarea magistralei de metrou, bucureștenii din Drumul Taberei vor mai avea puțin de așteptat până când să beneficieze de cele 13 trenuri noi, pentru achiziția cărora Metrorex va plăti 103,2 milioane euro.

Încheiat în decembrie 2020, înțelegerea dintre compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și subsidiara din România a gigantului francez Alstom prevedea ca primul tren să fie livrat în 2 ani, iar întregul lot în maxim 3 ani și 6 luni.

Aceste termene nu vor fi însă nici pe departe respectate. Primele două trenuri abia au ajuns în București. În perioada următoare ar trebui să demareze testele cu prima ramă, care va trebui să parcurgă 10.000 km până să intre în circulație. Pentru celelalte rame testele vor dura ceva mai puțin, în condițiile în care vor trebui să parcurgă în teste 2.000 km. Într-o estimare anterioară, Metrorex arăta că din momentul în care va fi livrat primul tren, va mai dura 8 luni până când acesta să fie pus în circulație publică.

Alstom contestă penalitățile impuse de Metrorex

Pe de altă parte, conform informațiilor noastre, compania statului a calculat până acest moment penalități pentru Alstom de aproximativ 15 milioane euro. Cu aceste sancțiuni nu sunt însă de acord responsabilii din România ai constructorului francez, care au formulat o contestație la Tribunalul București pentru a le anula.

Potrivit informațiilor obținute de Mainnews.ro, în cererea lor, aceștia invocă crizele generate de pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina, respectiv o situație neprevăzută. Mai exact, reprezentanții Alstom susțin că trenul a trebui reproiectat din cauza unei curbe S (curbă-contracurbă) cu raza de 50 metri, în condițiile în care în documentația de atribuire a Metrorex se scria că nu sunt raze mai mici de 100 metri la curbele de acest tip.

Trenuri puține = aglomerație

În prezent, pe Magistrala 5 Drumul Taberei circulă rame Bombardier luate de pe magistrale 1 și 3, astfel încât intervalul de succedare este în cel mai bun caz de 6 minute, ceea ce creează aglomerație la anumite ore.

După sosirea noilor trenuri, sistemul de automatizare și siguranță a traficului, montat tot de Alstom, va putea funcționa la capacitatea de proiectare, astfel încât intervalul se succedare va putea scădea până la 90 secunde.

Prima licitație, anulată de corupție

Prima tentativă a Metrorex de a achiziția trenuri pentru Magistrala 5 datează din anul 2014. Câștigată de Construcciones y auxiliar ferrocarriles (CAF), licitația avea să fie anulată, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit că un angajat al Metrorex i-a divulgat ilegal informații unui reprezentat al producătorului spaniol.

Cei doi au fost condamnați definitiv la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București. Mai multe detalii aici.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW