Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Adjunctul șefului Poliției Dâmbovița, eliberat din funcție după ce a fost pus sub control judiciar

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 12 septembrie 2024

Procurorii DNA Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Pîrvu Ionuț-Denis, comisar șef poliție și adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.

„În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul PÎRVU IONUȚ-DENIS, în calitatea menționată mai sus, deși avea cunoștință despre faptul că o persoană, inculpată într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare nu a oferit autorităților competente numărul de telefon al acestuia deși coresponda cu persoana respectivă, îngreunând activitățile de urmărire și localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofițerul de poliție Pîrvu Denis i-ar fi dat indicații persoanei urmărite să nu vorbească cu o persoană întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acestuia să fie interceptate, astfel încât acesta să fie localizat și arestat în vederea extrădării.”, a transmis DNA.

Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, acesta ar fi menționat faptul că inculpatul urmărit l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenței cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ar fi susținut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul care se afla dat în urmărire internațională nu a fost găsit, deși în realitate comisarul șef de poliție Pîrvu Denis deținea informații despre acesta și coresponda cu el.

În perioada în care se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: să nu părăsească România, să nu comunice cu persoanele specificate în ordonanța de control, să nu exercite funcția de adjunct al Inspectorului Șef al IPJ Dâmbovița și să nu dețină, folosească sau poarte arme.

Dacă încalcă aceste obligații cu rea-credință, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii