Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Activitate sistată în prefecturile din țară. Angajații vor salarii mai mari

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 10 aprilie 2023 Etichete: , , ,

Angajații mai multor prefecturi din ţară se află în grevă, luni, 10 aprilie. Ei sunt nemulțumiți de  nivelul salarizării, pe care o consideră mult mai mică  decât a funcționarilor din alte instituții publice. Reprezentanții Sindicatului „Egalitatea Funcționarilor Publici” susțin că programul va fi întrerupt, cu excepția celui pentru eliberarea pașapoartelor, a permiselor și a înmatriculărilor. 

Toate ghișeele vor fi închise pe durata grevei, mai puțin cele de la eliberări pașapoarte, permise și înmatriculări.Protestul se va muta la Parlament dacă deputații întârzie adoptarea legii cerute de funcționarii publici din prefecturi”, a menționat Cosmin Enescu, reprezentantul Sindicatului „Egalitatea Funcționarilor Publici”, pentru Europa FM.

Ce solicită angajații prefecturilor pentru a relua activitatea

Angajații prefecturilor vor  modificarea Legii-cadru 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv includerea funcţiilor publici din instituţiile prefectului în cadrul funcţiilor publice de stat, fapt care va duce şi la majorarea salariilor. Mai exact, vor să treacă sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. În prezent, prefecturile sunt instituții subordonate Ministerului Afacerilor Externe. Angajații vor să protesteze și la Parlament, dacă nu se va conține de cerințele lor. Ei spun că este de neconceput ca un salariat al unei prefecturi cu studii superioare să aibă salariul sub al unui muncitor din consiliile județene sau primării. Veștile pentru bugetari nu sunt, însă, tocmai bune. Recent, liderii coaliției de guvernare au anunțat că vor reducerea cheltuielilor bugetare, pentru a se acoperi un deficit de 20 de miliarde de lei.

Sursă foto: newsradio.ro

Comentarii