Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Accidentul de lângă parcul Pantelimon: Tânărul care i-a dat mașina autorului tragediei, acuzat de ucidere din culpă

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 11 septembrie 2024

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins urmărirea penală în cazul tânărului major care i-a încredințat mașina autorului tragicului accident din parcarea parcului Pantelimon, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Tânărul care se afla la volanul autoturismului care a lovit doi copii este inculpat pentru omor şi tentativă de omor, dar şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Iniţial, faptele pentru care a fost inculpat erau infracţiuni comise din culpă. Ancheta arată că în momentul accidentului el se afla într-un apel video şi inhala gaz ilariant.

Cu toate că nu avea permis de conducere, fiind minor, băiatul de 16 ani a condus autoturismul pe o distanță de aproximativ 145 metri, după ce prietenul său de 19 i-a încredințat autoturismul.

„În sarcina acestuia (n. red. majorul) s-a reținut că la data de 28.07.2024, la ora 19.30, i-a încredințat
autoturismul inculpatului minor, despre care cunoștea faptul că nu posedă permis de
conducere și că se află sub influența protoxidului de azot, în vederea conducerii pe aleea de
acces a parcării parcului Pantelimon, situată paralel cu șos. Gării Cățelu, din mun. București,
sector 3, în proximitatea intrării în parc, într-o zonă circulată și de pietoni, după care, aflându-se pe scaunul din partea dreapta-față, l-a însoțit pe acesta în timp ce a condus autoturismul pe o distanță de cca. 145 de metri, cel din urmă pierzând controlul asupra direcției de mers și astfel lovindu-i pe cei doi minori, cu consecința decesului minorului în vârstă de 9 ani și a vătămării corporale grave a minorei de 7 ani.

Acționând în acest fel, inculpatul major a prevăzut că acțiunile sale pot avea drept consecință uciderea sau rănirea gravă a unor persoane, însă a sperat fără temei că acest rezultat nu se va produce”, au transmis procurorii.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW